Cât ar putea costa iPhone 5S şi iPhone 5C pe piaţa românească

Apple, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive mobile și IT&C, a lansat aseară noua generație iPhone, 5S și o versiune mai ieftină, 5C, Dar la ce prețuri vor ajunge cele două mobile în România.
Economica.net - mie, 11 sept. 2013, 12:59
Cât ar putea costa iPhone 5S şi iPhone 5C pe piaţa românească

Potrivit estimărilor ECONOMICA.NET noul iPhone 5S va ajunge la operatori la prețul fără conectare de 799 de euro pentru versiunea de 16 GB, iar 599 ar putea fi prețul pentru noul iPhone 5C.

Prețul pe care îl estimăm pentru achiziționarea unui iPhone 5S cu abonament este de 259 de euro cu cel mai mare plan tarifar din portofoliul unui operator, iar pentru iPhone 5C estimăm un preț de pornire de 159 de euro sau chiar 99 de euro dacă una dintre cele trei companii de telefonie mobilă vrea să atace dur piața.

Calculele se bazează pe prețurile practicate de operatori în trecut, iar noul iPhone 5C va înlocui iPhone 5 din portofoliul operatorilor.  Între cele două terminale, rolul dominant pe piața românească a smartphone-urilor îl va deține varianta low cost a produsului.

Atât 5S, cât și 5C dispun de camera foto/video iSight de 8MP și ecran de 4 inci.

Compania a îmbunătăţit camera foto/video pentru iPhone 5S, care are un senzor cu 15% mai mare decât cel de pe iPhone 5.

Atunci când utilizatorii fac o fotografie, iPhone 5S realizează de fapt mai multe poze şi o alege pe cea mai bună. Apple susţine că fotografiile realizate de noul model sunt comparabile cu cele realizate cu aparatele SLR.

Totodată, camera iPhone 5S va avea o funcţie de stabilizare automată a imaginilor. În plus, iPhone 5S va putea realiza clipuri în slow-motion, cu 120 de frame-uri pe secundă.

Flash-ul a fost regândit şi el, pentru a îmbunătăţi culorile fotografiilor.

IPhone 5S va fi disponibil în culorile negru, argintiu şi şampanie, o nuanţă de auriu.

Carcasa telefonului este din aluminiu, spre deosebire de iPhone 5C, unde s-a optat pentru plastic.

5S va dispune de un cip A7 de 64 de biți, asigurând astfel o viteză îmbunătățită de procesare.

iOS 7 poate rula pe sisteme de operare pe 64 de biți, la fel ca toate aplicațiile pentru iPhone, a anunțat Apple.

Alături de procesorul A7 va funcționa și un coprocesor de mișcare, M7, care va măsura continuu date pentru a permite o nouă generație de aplicații legate de fitness și sănătate.

Bateria va putea susține zece ore de convorbire în rețele 3G, 250 de ore în stand-by, zece ore de browsing folosind rețea LTE sau 40 de ore de ascultat muzică.

iPhone 5S dispune și de o tehnologie Touch ID de recunoaștere a amprentei, permițând astfel deblocarea telefonului doar prin atingere.

iPhone 5S va putea fi cumpărat de la prețuri, cu abonament în Statele Unite, de 199 de dolari pentru modelul cu 16 GB, 299 pentru cel de 32 de GB și 399 de GB pentru versiunea cu 64GB. Carcasele diferite disponibile pentru 5S costă 49 de dolari fiecare. 

IPhone 5C are un ecran de 4 inci, un cip de tipul A6 şi o cameră posterioară, la fel ca iPhone 5. Apple a îmbunătăţit însă camera anterioară, pentru apeluri FaceTime HD.

Varianta de iPhone 5C 16 GB va costa 99 de dolari cu abonament în Statele Unite, cu 100 de dolari mai puţin decât o variantă similară de iPhone 5.

iPhone 5C echipat cu memorie de 32 de GB va avea un preț de 199 de dolari cu abonament pe periodă de doi ani în SUA.

Telefonul iPhone 5C va fi în culorile verde, galben, albastru, alb și roșu şi va avea o carcasă de policarbonat. Totodată, Apple va lansa şi huse de silicon pentru acest telefon. Carcasele pentru 5C au prețuri de 29 de dolari fiecare.

Apple va primi precomenzi pentru iPhone 5C începând cu 13 septembrie, urmând ca din 20 septembrie 5C și 5S să fie disponibile și în magazine.

Telefonul va fi lansat inițial în SUA, Australia, Canada, Franța, Germania, Japonia, Singapore, Marea Britanie și China, iar până în decembrie va fi disponibil în peste 100 de țări. China este inclusă pentru prima dată pe lista țărilor în care Apple lansează produse în primă etapă.

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...