iPhone 6 se lansează astăzi. Cu ce vine nou şi cât ar putea costa
După doi ani de la lansarea terminalelor cu ecran de 4 inci, Apple s-a decis să urmeze trendul pieței și a crescut dimenisiunea ecranului la 4.7 inci pentru un model și la 5.5 inci pentru primul phablet iPhone, ambele urmând să fie prezentate în cadrul unui eveniment care va avea loc pe 9 septembrie la ora 21.00 (ora României).
Noul iPhone 6 va veni cu un procesor A8 dual-core de 2 Ghz, o memorie internă ce poate ajunge până la 128 de GB, una RAM de 2GB.
iPhone 6 de 4.7 inci vine cu un ecran cu o rezoluţie de 960 x 1704 pixeli, iar cel de 5.5 inci vine cu o rezoluție 2K de 1.440 x 2560 pixeli.
Camera este una dual flash de 8 megapixeli, iar conectivitatea la internet se va putea face prin intermediul 4G Plus la o viteză de până la 300 Mbps.
Deşi tehnologia a evoluat foarte mult, Apple se pare sfidează şi menţine preţurile ridicate pe fondul numărului mare de fani ai brandului. Anul trecut iPhone 5S a ajuns la operatori la preţul de 750 de euro (preţ fără nici o subvenţie) pentru varianta cu o memorie de 16GB şi a fost comercializat cu abonamentele de top la preţuri care au început de la 199 euro (Vodafone RED 59 euro, incheiat pe o perioadă de 2 ani). Anul acesta ne-am putea aştepta ca preţul de pornire pe piaţă să fie la 299 de euro la operatori, iar terminalul ar putea ajunge oficial abia în a doua jumătate a lunii octombrie.
Majoritatea operatorilor din Europa comercializau anul trecut iPhone 5 la preţul de 650 de euro, în România din cauza nivelului ridicat al taxelor terminalul a ajuns cu 100 de euro mai scump, ceea ce se va întâmpla probabil şi în acest an.
Astfel, modelul cu o dimensiune a ecranului de 4.7 inci ar putea avea preţul maxim de 850 de euro, iar cel cu un ecran de 5.5 inci va avea un preţ de maxim de 1.050 – 1.100 de euro.
La un nivel de 59 de euro al abonamentului în cazul Vodafone, iPhone 6 de 4.7 inci şi o memorie de 16 GB s-ar putea vinde cu 249 – 299 de euro, iar iPhone 6 cu o diagonală a ecranului de 5.5 inci va ajunge la un preţ cu abonament de 449 – 499 de euro.
În cazul Orange România, unde cel mai mare abonament este de 41 de euro, terminalul iPhone 6 de 4.7 inci şi cu un ecran de 4.7 inci ar putea ajunge la un preţ de 349 si 399 de euro, iar cel de 5.5 inci va ajunge probabil la un preţ de 549 – 599 de euro.
La Telekom Romania Mobil (Cosmote Romania) cel mai mare abonament este de 45 de euro, iar noul iPhone 6 de 4.7 inci şi o memorie de 16 GB ar putea ajung la 379 de euro. Cel de 5.5 inci şi o memorie de 16 GB va ajunge cel mai probabil la 549 de euro.
Calculul a fost realizat lunând în calcul preţurile afişate de operatori anul trecut şi marimea abonamentelor de top din ofertă.