iPhone depăşeşte Samsung şi devine cel mai popular telefon din SUA în primul trimestru

Telefoanele Iphone au fost cel mai populare smartphone cumpărate în Statele Unite, potrivit cifrelor furnizate de CIRP. Totodată, Apple a depăşit Samsung în ceea ce priveşte cota de piață în primul trimestru al lui 2019, astfel încât producătorul american ar putea vedea o îmbunătățire a vânzărilor în viitoarele sale rezultate financiare.
Economica.net - S, 04 mai 2019, 10:51
iPhone depăşeşte Samsung şi devine cel mai popular telefon din SUA în primul trimestru

CIRP s-a uitat la activarea smartphone-urilor din SUA în timpul primului trimestru și a constatat că iPhone a depășit ușor dispozitivele rivalilor de la Samsung şi a devenit cel mai popular smartphone.

În perioada ianuarie-martie, cota de piaţă a Apple a fost de 36%, în timp ce Samsung a obţinut 34% din piaţă, iar LG şi Motorola au fost pe locul al treilea şi al patrulea, cu 11% şi respectiv 10%.

Cota de 36% a Apple este peste rezultatele din primul trimestru din 2018, dar este încă mult mai scăzută decât ceea ce a iPhone a avut în 2016 și 2017 în aceeași perioadă.

În ceea ce priveşte lupta dintre iOS și Android, datele CIRP au calculat că Android reprezintă 64% din toate activările dispozitivelor din SUA pentru primul trimestru, comparativ cu iOS cu 34%.

 

„Samsung are de obicei cea mai mare cotă, între 30% şi 39%, în funcție de calendarele de lansare a produselor”, scrie Mike Levin, co-fondator și co-partener al CIRP. „Cota Apple a variat in mod similar, de la 29% la 40%. Cel mai notabil trend a fost faptul că Motorola a luat din cota LG şi ameninţă să preia locul al treilea pe piaţa smartphone-urilor.”

Datele CIRP se referă la procentul de cotă de piață prin activări, deci nu este un indicator direct al numărului de iPhone-uri pe care Apple le-a vândut. Creșterea procentului din 2018 sugerează totuși că Apple ar putea raporta rezultate financiare bune pe 30 aprilie, deși Apple este o companie globală, aceasta nu înseamnă neapărat succesul pe alte piețe.

De altfel, există analişti care spun că la finele lunii, Apple nu va raporta vânzări grozave pentru iPhone. 

OTR Global, o firmă de cercetare media, a emis o nouă notă în care prezice că Apple a vândut între 37 milioane și 42 de milioane de iPhone în al doilea trimestru fiscal din 2019. Analiștii Wall Street așteptau livrări între 40 și 45 de milioane, potrivit 9to5mac.com.

OTR spune că a chestionat 18 directori din lanțul de aprovizionare asiatic despre comenzile și cererea iPhone pe parcursul trimestrului, concluzionând că cel mai probabil vânzările vor fi sub așteptări. Firma motivează rezultatele slabe „dorinței redusă pentru noile modele XR și XS”.

Desigur, Apple nu mai raportează vânzările de unități iPhone, deci va fi aproape imposibil să evalueze modul în care cifrele reale se compară cu previziunile analistului. Apple va fi sub control sporit pe parcursul acestui trimestru, deoarece în ultimul trimestru a fost forțat să-și revizuiască perspectivele de câștiguri datorită cererii mai scăzute decât era de așteptat pentru smartphone-urile sale.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...