Ipsos: Defrişările, gestiunea deşeurilor şi poluarea aerului sunt principalele probleme de mediu cu care se confruntă România
7 din 10 români indică defrişările drept principala problemă de mediu pe plan local. Este cel mai ridicat grad de atenţie în acestă privinţă, cifra fiind semnificativ mai mare faţă de media globală sau cea europeană (23%, în ambele cazuri). Îngrijorarea legată de despăduriri este mai puternică în rândul femeilor (78%) şi al seniorilor (80% pentru segmentul 50-64 ani). Doar câteva ţări sud-americane (Brazilia – 49%, Argentina – 42%) sau Turcia (49%) mai împărtăşesc acelaşi interes major faţă de acest subiect. În acelaşi timp, polonezii – recent implicaţi într-un proces european pe tema tăierilor din pădurea Bialowieza – menţionează defrişările pe locul al doilea în topul subiectelor legate de mediu (38%), după poluarea aerului (57%).
Pe fundalul unei creşteri economice generate în principal de consum, gestiunea deşeurilor ocupă locul al doilea pe lista priorităţilor de mediu în România, fiind menţionată de 34% dintre respondenţi. Interesul faţă de acest subiect creşte odată cu gradul de instruire – de la 29% în rândul celor cu educaţie scăzută, până la 46% pentru românii cu educaţie superioară. La acest capitol, un grad mai ridicat de preocupare manifestă sârbii, britanicii, ruşii şi italienii (cu procente ce variază între 43% şi 49%).
Poluarea aerului – principala problemă de mediu în rândul cetăţenilor din 7 ţări şi unul din top 3 subiecte menţionate în mai mult de jumătate din cele 28 de ţări investigate – preocupă 32% dintre români. Recent, România a fost trimisă în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru nerespectarea normelor de calitate a aerului.
Încălzirea globală şi schimbările climatice nu reprezintă o prioritate stringentă pentru români, subiectul ocupând locul al cincilea în ordinea importanţei. Cu toate acestea, atunci când sunt întrebaţi direct, 90% dintre români sunt de acord că schimbările climatice reprezintă o realitate. Prin comparaţie, trei sferturi din americani, australieni sau germani împărtăşesc aceeaşi opinie. 2 din 3 români consideră activitatea umană ca principală sursă a schimbărilor climatice – faţă de doar 1 din 3 americani. Anul acesta, SUA s-au retras oficial din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, ceea ce reduce practic angajamentul acestei ţări referitor la emisiile de dioxid de carbon.
La o privire globală*, participanţii la studiu au indicat ca probleme de mediu majore încălzirea globală şi schimbările climatice, poluarea aerului şi gestiunea deşeurilor (30% fiecare). La polul opus al cotei de atenţie se situează inundaţiile (12%), excesul de ambalaje pentru bunurile de larg consum (11%) sau eroziunea solului (6%).
*Studiul Ipsos – al treilea grup mondial de cercetare de piaţă – s-a desfăşurat online în perioada martie – aprilie 2018, în rândul a 20.794 de cetăţeni cu vârsta cuprinsă între 16 si 64 de ani, din Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Malaysia, Marea Britanie, Mexic, Peru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Spania, SUA, Suedia, Turcia şi Ungaria. Rezultatele pentru România se bazează pe un eşantion de 500 de respondenţi, reprezentativ la nivel urban.