Irak/Siria: Consiliul de Securitate al ONU adoptă măsuri contra jihadiştilor

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri în unanimitate o rezoluţie ce vizează să împiedice recrutarea şi finanţarea jihadiştilor din Siria şi Irak, informează AFP.
Economica.net - vin, 15 aug. 2014, 21:22
Irak/Siria: Consiliul de Securitate al ONU adoptă măsuri contra jihadiştilor

Consiliul a adăugat de asemenea numele a şase extremişti, printre care responsabili ai Statului Islamic şi Frontului al-Nosra, originari din Arabia Saudită şi Kuweit, pe o listă de persoane supuse unor sancţiuni internaţionale pentru legături cu Al Qaida.

Aceste sancţiuni includ un embargou asupra armelor, îngheţarea bunurilor şi interdicţii de călătorie.

Rezoluţia, propusă de Marea Britanie, este măsura cea mai concretă şi cea mai extinsă luată până acum de Consiliu faţă de înaintarea combatanţilor Statului Islamic. Aceştia controlează o mare parte din teritoriu în Siria şi Irak şi sunt acuzaţi de comiterea de atrocităţi.

Textul este plasat în temeiul capitolului VII din Carta Naţiunilor Unite, ce permite recurgerea la sancţiuni, chiar şi la forţă, pentru a le pune în aplicare, dar nu autorizează pentru moment operaţiuni militare.

După vot, ambasadoarea americană Samantha Power a salutat ‘poziţia fermă şi unită’ a Consiliului şi ‘voinţa de a lua măsuri concrete’ faţă de ceea ce a numit un ‘nou front al ameninţării teroriste’. Ea a citat cifra de 12.000 de combatanţi străini care au participat până acum la conflictul din Siria.

Reprezentantul rus a subliniat la rândul său că rezoluţia ‘nu dă aprobarea pentru o acţiune militară’.

Rezoluţia cere dezarmare imediată şi dizolvarea Statului Islamic /SI/ şi Frontului al-Nosra în Siria, şi a altor formaţiuni legate de Al Qaida.

Consiliul ‘cere tuturor statelor membre să adopte măsuri naţionale pentru a stopa valul de combatanţi terorişti străini’ care vor să se alăture SI sau Al-Nosra şi să îi urmărească în justiţie. El ameninţă să sancţioneze persoanele fizice sau juridice neparticipante.

Consiliul ‘condamnă orice schimb comercial direct sau indirect’ cu jihadiştii, care controlează acum câmpuri petroliere şi infrastructuri potenţial profitabile. Un astfel de comerţ ‘ar putea fi considerat un sprijin financiar’ şi conduce la sancţiuni.

Până acum, Consiliul a adoptat declaraţii fără caracter obligatoriu denunţând persecutarea minorităţilor din Irak – mai ales yazidi şi creştini – de către SI şi sprijinind eforturile guvernului irakian de a lupta împotriva jihadiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial. Bulgaria intră în zona euro de la 1 ianuarie 2026. Comisia Europeană a făcut anunțul
E oficial. Bulgaria intră în zona euro de la 1 ianuarie 2026. Comisia Europeană a făcut anunțul
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a ajuns la concluzia că Bulgaria este pregătită să adopte moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026, transmite BTA, relatează Agerpres. ...
InterCapital BET-TRN UCITS ETF ajunge la 2.000 de investitori pe Bursa de Valori București la un an de la lansare
InterCapital BET-TRN UCITS ETF ajunge la 2.000 de investitori pe Bursa de Valori București la un an de la lansare
InterCapital ETF, primul administrator de ETF-uri din Croația și Slovenia și primul furnizor internațional de ETF-uri ...
Tanczos Barna: Perioada de grație pe care ne-o acordă Comisia Europeană pentru corectarea deficitului este scurtă și trebuie adoptate rapid măsuri de reducere a cheltuielilor și creștere a veniturilor
Tanczos Barna: Perioada de grație pe care ne-o acordă Comisia Europeană pentru corectarea deficitului este scurtă și ...
Măsurile prin care reducem cheltuielile statului şi consolidăm veniturile trebuie adoptate cât mai curând pentru a reveni ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale Land Motors ce către Bavaria Cars și AB Immo CLuj
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale Land Motors ce către Bavaria Cars și AB Immo CLuj
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Bavaria Cars S.R.L. și AB Immo Cluj S.R.L. intenționează să ...