Irakul a cerut încheierea misiunii ONU din țară până la sfârșitul lui 2025

Guvernul irakian a cerut Organizației Națiunilor Unite să pună capăt până la sfârşitul lui 2025 misiunii politice prezente în ţară de peste 20 de ani, estimând că aceasta nu mai este necesară, potrivit unei scrisori consultate vineri de AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 11 mai 2024, 09:25
Irakul a cerut încheierea misiunii ONU din țară până la sfârșitul lui 2025

În această scrisoare adresată Consiliului de Securitate, premierul Mohammed Shia Al-Sudani a descris „evoluţiile pozitive şi succesele” guvernelor succesive şi îndeplinirea mandatului Misiunii de asistenţă a Naţiunilor Unite pentru Irak (UNAMI), prezentă din 2003.

În aceste circumstanţe, „după 20 de ani de tranziţie democratică şi depăşirea diferitelor provocări, motivele prezenţei unei misiuni politice în Irak nu mai există”, a continuat el.

Astfel, „solicităm încheierea mandatului misiunii (…) definitiv la 31 decembrie 2025”. Cu condiţia ca UNAMI să se concentreze până atunci pe probleme legate de reforma economică, lupta împotriva schimbărilor climatice şi chestiuni de dezvoltare.

Mandatul misiunii create de Consiliul de Securitate în 2003 la cererea guvernului irakian, consolidată în 2007 şi reînnoită în fiecare an, include şi sprijinul oferit guvernului pentru dialogul politic incluziv şi reconcilierea naţională, organizarea de alegeri sau reforma sectorului de securitate.

Cu ocazia ultimei reînnoiri a mandatului din mai 2023, Consiliul, care urmează să dezbată această problemă săptămâna viitoare, i-a solicitat secretarului general să lanseze o examinare strategică a misiunii, încredinţată diplomatului german Volker Perthes.

În concluziile sale prezentate în martie, el a notat că, „ţinând cont de ameninţările şi provocările actuale la adresa păcii şi securităţii Irakului”, „funcţiile politice de bază ale UNAMI (…) rămân pertinente”.

Totuşi, misiunea, care avea peste 700 de persoane la sfârşitul anului 2023, „în forma sa actuală, pare prea importantă”, a subliniat diplomatul, solicitând ca aceasta să înceapă să transfere sarcinile sale către autorităţile naţionale competente şi alte entităţi ale ONU la faţa locului „într-o manieră responsabilă, ordonată, graduală”.

El a concluzionat că „perioada de doi ani identificată de Guvern pentru retragerea misiunii ar putea fi un interval de timp suficient pentru a face mai multe progrese şi pentru a-i asigura pe cei mai sceptici din peisajul politic şi societal irakian” că această tranziţie „nu va cauza un regres în progresul democratic şi nu va ameninţa pacea şi securitatea”.

Sursa foto: Dppa.un.org/en/mission/unami

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...