Iran anunţă că a lansat rachete controlate cu inteligenţă artificială

Iran a lansat mai multe rachete pilotate de inteligenţa artificială în timpul unor exerciţii militare întreprinse în apele din Golful Persic, a anunţat luni o media de stat, informează AFP.
AGERPRES - lun, 27 ian. 2025, 12:56
Iran anunţă că a lansat rachete controlate cu inteligenţă artificială

De vineri, Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, desfăşoară exerciţii în sud-vestul Iranului, în apele Golfului şi în provinciile Boushehr şi Khuzestan, potrivit televiziunii de stat, scrie Agerpres.

Forţa navală a Gardienilor „a tras rachete Ghaem şi Almas echipate cu inteligenţă artificială de pe drone avansate Mohajer-6 şi Ababil-5”, a anunţat agenţia oficială Irna.

Aceste rachete „au distrus cu succes ţinte inamice ipotetice” în sud-vestul ţării, a adăugat Irna.

Aceste exerciţii au permis protejarea unor „situri sensibile precum uzinele gaziere şi petrochimice de la Assalouyeh, centrala nucleară de la Boushehr, platforme petroliere şi rafinării”, a afirmat comandantul naval al Gardienilor, contraamiralul Alireza Tangsiri, citat de televiziune.

Acest anunţ survine după revenirea la preşedinţia SUA a lui Donald Trump, susţinător al unei aşa-zise politice de „presiune maximă” asupra Iranului în timpul mandatului său precedent (2017-2021).

Donald Trump a declarat joi că doreşte „un acord” cu Iranul, vechi inamic al SUA şi Israelului, pentru a evita declanşarea de lovituri asupra siturilor nucleare iraniene.

Iranul, al cărui armament era odată în mare parte american, a fost constrâns să îşi conceapă propriile arme, atunci când Washingtonul şi Teheranul au rupt relaţiile lor diplomatice după Revoluţia Islamică din 1979, iar SUA au impus sancţiuni.

Iranul deţine deja un complex militaro-industrial printre cele mai vaste din lume, cu un armament conceput local, de la sisteme de apărare aeriană, până la drone şi rachete.

În afară de SUA şi China, doar o mână de ţări din lume dispun de propria tehnologie de inteligenţă artificială.

În august, ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a îndemnat guvernul Iranului să investească mai mult în acest domeniu.

În ultimele săptămâni, Iranul a întreprins deja mai multe manevre militare pe teritoriul ţării, în special în apropiere de instalaţiile nucleare din vestul şi centrul ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele ales Nicuşor Dan, primit de premierul Poloniei
Preşedintele ales Nicuşor Dan, primit de premierul Poloniei
Preşedintele ales Nicuşor Dan a fost primit, duminică, de premierul polonez, Donald Tusk, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în această ţară....
SUA: Trump îşi apără decizia de a bloca înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard
SUA: Trump îşi apără decizia de a bloca înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard
Preşedintele american Donald Trump a apărat duminică decizia administraţiei sale de a interzice înscrierea studenţilor ...
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 3,88 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la categoria ...
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
South Western Railway, companie feroviară care operează în sud-vestul Angliei, a devenit duminică prima companie care ...