Update 2: Peste 100 de morți înregistrați în urma atacurilor teroriste din Iran. Două explozii au avut loc în timpul unei ceremonii la mormântul generalului Qassem Soleimani

03 01. 2024
iran_86306900

Un oficial care nu a fost numit a declarat agenţiei de presă de stat IRNA că „două dispozitive explozive amplasate de-a lungul drumului ce duce la Cimitirul Martirilor din Kerman au fost detonate de la distanţă de terorişti”.

Babak Yektaparast, un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă iraniene, a spus că 73 de persoane au fost ucise şi 170 rănite. Televiziunea de stat a declarat mai târziu că cel puţin 100 de persoane au fost ucise.

Niciun grup nu a revendicat încă responsabilitatea pentru atacuri.

Videouri difuzate de media iraniene arătau zeci de cadavre împrăştiate, în timp ce unii trecători încercau să ajute supravieţuitorii şi alţii se grăbeau să părăsească zona exploziei.

Salvatori ai Semilunii Roşii evacuau răniţii de la ceremonie, unde sute de iranieni se adunaseră pentru a marca comemorarea morţii lui Soleimani. Unele agenţii de presă iraniene au indicat că numărul de răniţi este mult mai mare.

„Acum evacuăm răniţii din zonă. Mulţimea este imensă şi munca este destul de grea, toate căile acolo sunt blocate”, a spus Fallah.

Asasinarea lui Soleimani de către SUA într-un atac cu drone pe aeroportul din Bagdad şi răzbunarea Teheranului prin atacarea a două baze militare din Irak care găzduiesc trupe americane au adus Statele Unite şi Iranul aproape de un conflict total în 2020.

În calitate de comandant şef al forţei de elită Quds, braţul acţionând în străinătate al Corpului Gărzilor Revoluţionare ale Iranului (IRGC), Soleimani a condus operaţiuni clandestine în diferite ţări şi a fost o figură cheie în campania de lungă durată a Iranului de a alunga forţele americane din Orientul Mijlociu.

Tensiunile dintre Iran şi Israel, împreună cu aliatul său, Statele Unite, au atins un nou maxim din cauza războiului Israelului împotriva militanţilor Hamas susţinuţi de Iran în Gaza, ca represalii pentru atacul lor la scară largă din 7 octombrie în sudul Israelului.

Miliţia houthi din Yemen, susţinută de Iran, a atacat nave despre care spune că au legături cu Israelul, la intrarea în Marea Roşie, una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume.

Forţele americane au fost atacate de militanţi susţinuţi de Iran în Irak şi Siria din cauza sprijinului Washingtonului pentru Israel.

Luni, un atac aerian israelian a ucis un înalt lider al Gărzilor Revoluţionare iraniene în Siria.

Iranul a învinuit în trecut Israelul pentru atacuri asupra unor persoane sau locuri în interiorul graniţelor sale – acuzaţii pe care Israelul nici nu le-a confirmat şi nici nu le-a infirmat -, dar nu există un indiciu privind vreo implicare străină în exploziile de la ceremonia de miercuri, notează Reuters.

Iranul a declarat joi zi de doliu naţional după dubla explozie de miercuri ce a făcut cel puţin 103 morţi lângă mormântul generalului Gărzilor Revoluţionare Qassem Soleimani, asasinat în 2020, a informat televiziunea de stat, citată de France Presse.

„În urma atacului terorist de la Kerman (sud), guvernul a decretat mâine (joi) zi de doliu naţional în toată ţara”, a indicat aceeaşi sursă.

„Un zgomot teribil s-a auzit acolo, în ciuda tuturor măsurilor de securitate şi siguranţă. Încă investigăm”, a declarat Reza Fallah, şeful Societăţii Semilunii Roşii Kerman, pentru televiziunea de stat.

Update 1: Două explozii provocate de „atacuri teroriste” au ucis peste 70 de persoane şi rănit alte zeci în apropierea unui cimitir din Iran, unde avea loc o ceremonie de comemorare a asasinării comandantului Forţei Al-Quds din cadrul Corpului Gărzilor Revoluţionare ale Iranului în 2020, generalul Qassem Soleimani, într-un atac cu dronă al Statelor Unite, a relatat miercuri presa de stat iraniană, citată de Reuters.

Televiziunea de stat iraniană a raportat o primă şi apoi o a doua explozie în timpul ceremoniei ţinute în cimitirul din oraşul Kerman (sud-est), unde este înmormântat Soleimani, scrie Agerpres.

Nournews, agenţie semi-oficială, a relatat mai devreme că „mai multe recipiente cu gaz au explodat pe drumul ce duce la cimitir”.

Televiziunea de stat a arătat echipe de salvare ale Semilunii Roşii evacuând răniţii de la ceremonie, la care sute de iranieni se adunaseră pentru a comemora moartea lui Soleimani. Potrivit unor agenţii de presă iraniene, cel puţin 50 de persoane au fost rănite.

„Incidentul este un atac terorist”, a afirmat televiziunea de stat, citându-l pe Rahman Jalali, adjunct al guvernatorului provinciei Kerman, în sudul Iranului, adaugă France Presse.

„Echipele noastre de răspuns rapid evacuează răniţii (…). Dar există valuri de mulţimi care blochează drumurile”, a declarat Reza Fallah, şeful Semilunii Roşii în provincia Kerman, la televiziunea de stat.

 

Ştirea iniţiala

Televiziunea de stat iraniană a raportat o primă şi apoi o a doua explozie în timpul ceremoniei din oraşul Kerman (sud-est), relatând că cel puţin 50 de persoane au fost ucise, scrie Agerpres.

Potrivit Nournews, agenţie semi-oficială, „mai multe recipiente cu gaz au explodat pe drumul care duce la cimitir”. Un oficial local a fost citat de media de stat iraniene afirmând că „nu este încă clar dacă exploziile au fost cauzate de butelii de gaz sau de un atac terorist”.

Televiziunea de stat a arătat echipe de salvare ale Semilunii Roşii evacuând răniţii de la ceremonie, la care sute de iranieni se adunaseră pentru a comemora moartea lui Soleimani. Potrivit unor agenţii de presă iraniene, cel puţin 50 de persoane au fost rănite.

„Echipele noastre de răspuns rapid evacuează răniţii (…). Dar există valuri de mulţimi care blochează drumurile”, a declarat Reza Fallah, şeful Semilunii Roşii în provincia Kerman, la televiziunea de stat.