Iranul avertizează puterile occidentale să părăsească regiunea în urma crizei din zona Golfului Persic

Economica.net
12 07. 2019
crucisator_54225400

Marina Regală a capturat petrolierul Grace 1 pe care îl suspectează că încălca sancţiunile UE împotriva regimului lui Bashar al-Assad transportând petrol în Siria.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Abbas Mousavi, a declarat pentru agenţia IRNA: „Este un joc periculos care are consecinţe … Pretextele legale pentru capturarea (petrolierului) nu sunt valide … Eliberarea petrolierului este în interesul tuturor ţărilor”.

„Astfel de măsuri ar putea creşte tensiunile în Golful Persic”, a adăugat el, potrivit News.ro.

Căpitanul şi principalul ofiţer de pe navă au fost arestaţi în Gibraltar joi, la o săptămână după ce petrolierul a fost capturat.

Aceste arestări intervin într-un context de tensiuni tot mai mari cu Teheranul, după ce Londra a acuzat nave iraniene că au încercat, miercuri seara, să blocheze un petrolier britanic în Strâmtoarea Ormuz.