Iranul avertizează SUA cu o reacţie mai puternică dacă îi violează din nou frontierele

Iranul a avertizat joi Statele Unite asupra violării frontierelor sale, preşedintele parlamentului Ali Larijani ameninţând cu o reacţie mai puternică, la o săptămână după ce Teheranul a doborât o dronă americană, fapt ce a exacerbat tensiunile între cele două ţări, relatează Reuters.
Economica.net - J, 27 iun. 2019, 07:07
Iranul avertizează SUA cu o reacţie mai puternică dacă îi violează din nou frontierele

„Doborârea dronei lor a fost o experienţă bună pentru ei pentru a evita orice agresiune împotriva frontierelor noastre”, a declarat Larijani citat de agenţia semioficială de presă Tasnim.

„Reacţia Iranului va fi mai puternică dacă ei vor repeta greşeala de a ne viola frontierele”, a subliniat el.

Iranul a declarat că aparatul american fără pilot a intrat în spaţiul său aerian, ceea ce Washingtonul a negat. Ca represalii, preşedintele american Donald Trump a ordonat raiduri aeriene, dar le-a amânat în ultimul moment, declarând mai târziu că prea mulţi oameni ar fi murit.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...