Iranul dezvăluie un nou tip de avion fără pilot de recunoaştere

Armata iraniană a dezvăluit sâmbătă un nou tip de avion fără pilot, de recunoaştere, "Yassir", cu o rază de acţiune de 200 de kilometri, capabil să zboare până la o altitudine de 4.500 de metri, scriu agenţiile de presă, relatează AFP.
Economica.net - S, 28 sept. 2013, 15:23
Iranul dezvăluie un nou tip de avion fără pilot de recunoaştere

Avionul „este capabil să identifice şi să supravegheze zone îndepărtate”, a declarat comandantul forţelor terestre iraniene, generalul Ahmad Reza Pourdastan, în cadrul unei ceremonii de prezentare a avionului.

Numele Yassir „înseamnă facilitator, în sensul în care (avionul) poate pătrunde în inima inamicului. Această dronă (avion fără pilot) (…) este dotată cu camere foarte puternice, care pot înregistra imagini cu inamicul pe care le transmite la centrul de control, la sol”, a adăugat generalul Pourdastan.

Avionul poate zbura timp de opt ore fără întrerupere şi este lansat cu ajutorul unui propulsor, lucru care îi permite o decolare mai rapidă.

El seamănă cu un avion fără pilot american, de tip ScanEagle. Un astfel de exemplar a fost capturat de Iran în decembrie 2012. Teheranul a afirmat că a reuşit să îi descifreze secretele şi că a început să îl reproducă.

Pourdastan a mai declarat că armata a început totodată producţia în masă a unui avion fără pilot de atac, de tip Rad-85 (fulger).

Avionul de tip Rad-85 „are capacitatea să repereze ţinte fixe sau mobile (ca de exemplu elicoptere sau avioane) şi să le distrugă. El poate să transporte diferite tipuri de încărcături şi muniţie”, a adăugat generalul, fără să ofere alte precizări despre aceste caracteristici, citat de agenţia Fars.

De asemenea, armata de elită a regimului, Gardienii Revoluţiei, a anunţat vineri producerea în masă a unui avion fără pilot de tip Shahed-123 (martor), cu o rază de acţiune de 1.700 de kilometri, capabil să transporte opt rachete şi să zboare timp de 24 de ore fără întrerupere. Shahed-123 a fost dezvăluit în septembrie 2012.

Iranul a lansat, în ultimii ani, un important program de producţie de avioane fără pilot, provocând îngrijorarea Statelor Unite şi ţărilor occidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Vastint, care are același acționar ca și IKEA, așteaptă deblocarea mega-proiectului de locuințe din nordul Bucureștiului
Vastint, care are același acționar ca și IKEA, așteaptă deblocarea mega-proiectului de locuințe din nordul Bucureștiului
Dezvoltatorul Vastint, care are același acționar ca și retailerul IKEA, așteaptă deblocarea proiectului rezidențial pe care compania vrea să-l construiască în zona de nord a Bucureștiului. ...
CERONAV începe implementarea unui proiect de digitalizare a proceselor interne, pentru care a primit o finanțare de peste 17,7 milioane de lei
CERONAV începe implementarea unui proiect de digitalizare a proceselor interne, pentru care a primit o finanțare de peste ...
Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV anunță că va începe ...
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Gigantul american Microsoft se angajează, într-o perioadă marcată de instabilitate geopolitică, să asigure stabilitatea ...
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Companua Evergent Investments S.A. a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...