Iranul împrumută Siria cu patru miliarde de dolari

 Iranul a deschis două linii de credit valorând în total patru miliarde de dolari, destinate Damascului şi are în vedere acordarea unei a treia, în scopul de a ajuta această ţară afectată de un embargo internaţional, a precizat guvernatorul Băncii Centrale Siriene, relatează AFP.
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 06:34
Iranul împrumută Siria cu patru miliarde de dolari

„Iranul continuă să susţină Siria, deschizând o linie de credit de un miliard de dolari, pentru a finanţa importarea de diferite produse, precum şi o altă linie de credit de trei miliarde de dolari pentru a finanţa nevoile ţării, în petrol şi produse derivate”, a declarat Adib Mazale, citat luni de cotidianul guvernamental Techrin.

„De asemenea vom acţiona pentru acordarea de către partea iraniană către Siria a unui alt (credit), în valoare de trei miliarde de dolari”, a adăugat Mayale.

În ianuarie 2013, agenţia oficială Sana a anunţat „parafarea de către cele două ţări aliate a unui acord asupra deschiderii de către Iran a unei linii de credit de un miliard de dolari”, în cursul unei vizite în Iran a fostului premier sirian Wael al-Halaqi.

Informaţii care nu au putut fi verificate au anunţat, în repetate rânduri, împrumuturi secrete din parte Teheranului către Damasc, ale cărui rezerve de valută sunt aproape epuizate, de la începutul revoltei populare împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, în martie 2011.

Mayale a anunţat intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară, pentru a apăra lira siriană împotriva speculatorilor, asigurând valuta necesară importului de materii prime pentru industrie.

Lira siriană şi-a pierdut peste trei sferturi din valoare, de la începutul crizei. Un dolar valorează 150 LS, în comparaţie cu 50, în martie 2011.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...