Iranul, în pragul recesiunii din cauza sancţiunilor internaţionale

Sancţiunile aplicate Iranului din cauza programului său de îmbogăţire a uraniului au paralizat economia ţării, care a înregistrat anul trecut o scădere de 1,4 la sută, din cauza unei prăbuşiri a exporturilor de petrol, conform unui raport al guvernului american publicat marţi.
Economica.net - mie, 27 feb. 2013, 08:48
Iranul, în pragul recesiunii din cauza sancţiunilor internaţionale

„Combinaţia de sancţiuni americane şi internaţionale în domeniile comercial şi financiar a avut un efect negativ asupra economiei iraniene şi a perspectivelor sale viitoare”, conchide raportul elaborat de către un organism de audit al Congresului american însărcinat cu controlul asupra conturilor publice (GAO).

Acest studiu apare în în contextul în care marile puteri din cadrul grupului 5+1 (cei cinci membri ai Consiliului de Securitate al ONU – Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi China – plus Germania) şi Iranul a purtat marţi, în Kazakhstan, prima zi de negocieri cu privire la programul nuclear iranian. Discuţiile continuă miercuri.

Iranul se află sub incidenţa unor sancţiuni care vizează să determine regimul lui Mahmud Ahmadinejad să renunţe la programul său nuclear. Teheranul refuză să întrerupă activităţile de îmbogăţire a uraniului, dând asigurări că este vorba despre un program nuclear civil.

După o consolidare a sancţiunilor, în urmă cu trei ani, „exporturile de petrol iranian au scăzut cu 18 la sută între 2010 şi 2012 în timp ce cele ale unor state comparabile au crescut cu 50 la sută”, notează GAO.

Capacitatea Iranului de a vinde petrol în străinătate a fost redusă puternic, la fel ca şi accesul său la numeroase bănci şi instituţii financiare.

Moneda sa s-a depreciat puternic, crescând inflaţia în ţară până la 27 la sută la sfârşitul lui 2012, potrivit studiului. Rata şomajului ar urma să oscileze între 15 la sută şi 16,6 la sută în următorii ani.

Bazându-se între altele de datele furnizate de Fondul Monetar Internaţional (FMI), GAO subliniază că PIB-ul iranian a scăzut cu 1,4 la sută în 2012 şi citează IHS Global Insight care prevede o nouă contractare de 1,3 la sută în 2013.

Conform IHS Global Insight, adaugă GAO, sancţiunile „vor împinge, fără îndoială, economia iraniană în recesiune”.

În faţa pagubelor cauzate, Iranul a implementat sisteme de schimb nonfinanciare, ca de exemplu trocul petrol în schimbul alimentelor, medicamentelor, etc, mai ales cu India, arată raportul. Însă aceasta „nu a compensat complet exporturile reduse” către Europa şi alte state.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri un raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE),......
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...
Tunel de 10 kilometri pentru drumul expres Constanța – Tulcea, pe sub pădurea Babadag. Proiectul „faraonic”, sub lupa pasionaților de infrastructură
Tunel de 10 kilometri pentru drumul expres Constanța – Tulcea, pe sub pădurea Babadag. Proiectul „faraonic”, ...
Varianta finală de traseu a Drumului Expres Tulcea - Constanța a fost avizată în Consiliul Tehnico - Economic al CNAIR, ...
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop turistic
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop ...
Guvernul spaniol vrea să obţină aprobarea Parlamentului pentru o nouă cotă de TVA, de 21%, care să se aplice pentru ...