Iranul, Siria, Africa de Nord, între dosarele fierbinţi predate de Clinton lui Kerry

Hillary Clinton i-a predat joi, cu 24 de ore înainte de a părăsi postul, "foaia sa de parcurs" succesorului ei, John Kerry, cu dosare ca Siria, Iranul, Africa de Nord, Afganistanul sau Coreea de Sud, relatează AFP, prezentând succint câteva dintre aceste dosare fierbinţi.
Economica.net - vin, 01 feb. 2013, 09:05
Iranul, Siria, Africa de Nord, între dosarele fierbinţi predate de Clinton lui Kerry

Şefa diplomaţiei americane, începând din 2009, a primit câţiva jurnalişti acreditaţi la Departamentul de Stat, inclusiv pe cei de la AFP, pentru a le prezenta o vedere de ansamblu asupra dosarelor fierbinţi care îl aşteaptă pe Kerry.

SIRIA

După 22 de luni de conflict şi cel puţin 60.000 de morţi, „cele mai rele predicţii despre ceea ce s-ar putea întâmpla, atât în interiorul, cât şi în extriorul Siriei, fac parte, acum, din câmpul posibil”, a deplâns Hillary Clinton, dând asigurări că a făcut, „de doi ani, tot ceea ce era posibil să se facă”. Ea acuză Iranul de „sporirea susţinerii” acordate regimului şi forţelor armate ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad, prin „trimiterea de personal suplimentar şi (…) armament”. Ea a arătat cu degetul şi în direcţia Rusiei, care „continuă să furnizeze o asistenţă financiară şi militară” Damascului. Totuşi, secretarul de Stat şi-a exprimat „speranţa” că Moscova îşi va „schimb” poziţia. „Poate că vor fi mai deschişi faţă de o soluţie internaţională, pentru că nu pot să privească ceea ce se petrece şi să nu creadă că acest lucru este incredibil de periculos pentru interesele tuturor, inclusiv ale lor”, a pledat ea, în contextul în care Rusia este ultima mare putere care susţine Damascul şi se opune oricărei ingerinţe internaţionale în acest război.

DOSARUL NUCLEAR IRANIAN

Într-o încercare de soluţionae a spinoasei probleme a programului nuclear iranian, Clinton este favorabilă unei continuări a strategiei americane care constă în impunerea de sancţiuni economice tot mai dure împotriva Teheranului, în paralel cu o încercare de a-l aduce la masa negocierilor. Dar „nu cred că această fereastră poate rămâne deschisă pre mult timp”, a avertizat Clinton, fără să dea un ultimatum iranienilor, limitându-se să repete angajamentul preşedintelui Barack Obama de a împiedica Republica islamică să obţină „arma atomică”.

COREEA DE NORD

Ameninţarea Phenianului cu efectuarea unui nou test nuclear, în semn de sfidare la adresa Statelor Unite, constituie „dosarul prioritar şi cu adevărat îngrijorător, care se va afla pe biroul secretarului (de stat John Kerry) la sosirea sa (la Departamentul de Stat), luni”, a apreciat Clinton. Ea şi-a exprimat satisfacţia faţă de faptul că Statelor Unite li s-au alăturat Rusia şi China, impunând, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, sancţiuni extinse împotriva Coreei de Nord.

MALI ŞI AFRICA DE NORD

Statele Unite au conştientizat, în urma atentatului comis la 1 septembrie 2012 împotriva consulatului lor de la Benghazi, puterea islamiştilor înarmaţi din Africa de Nord şi Subsahariană, mai ales a celor din cadrul Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI), şi au lansat un semnal de alarmă cu privire la traficul de arme în întreaga regiune. „Pentru noi reprezintă cu adevărat o ocazie să reunim la o masă ţările din Africa de Nord, Africa Subsahariană, Europa şi Golf, cu scopul de a ne consolida eforturile coordonate”, a propus Clinton. În Mali, americanii susţin acţiunea franceză, dar refuză să intervină militar, secretarul de Stat în exerciţiu exprimându-şi satisfacţia faţă de „formarea unei coaliţii” internaţionale.

AFGANISTAN

Retragerea militară americană din Afganistan, la sfârşitul lui 2014, va fi unul dintre dosarele spinoase al celui de al doilea mandat al lui Obama, iar Clinton s-a angajat să continue să se lupte pentru situaţia femeilor, una dintre cauzele majore pe care le-a apărat în mandatul său la conducerea diplomaţiei americane. „Bunăstarea femeilor şi fetelor din Afganistan continuă să fie o sursă de îngrijorare pentru Statele Unite”, a avertizat Clinton, anunţând că va rămâne copreşedintă a Consiliului americano-afgan pentru femei, cu sediul la Washington.

Te-ar mai putea interesa și
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 35.303 lei/ha, în timp......
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul ...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...