Iranul susţine că va prezenta luni „propunerile finale” privind dosarul nuclear

Şeful diplomaţiei iraniene a declarat că ţara va anunţa luni "propunerile finale" privind dosarul nuclear, după ce Statele Unite ar fi acceptat două dintre cererile iraniene, informează France Presse.
AGERPRES - lun, 15 aug. 2022, 14:49
Iranul susţine că va prezenta luni

Hossein Amir-Abdollahian, citat de agenţia oficială de presă Irna, nu a precizat cerinţele la care s-a referit.

„Partea americană a acceptat verbal ambele subiecte (cerute de Iran). Vom trimite propunerile finale în scris până la miezul nopţii” (19.30 GMT), a spus el.

„Dacă propunerile noastre sunt acceptate, suntem gata să încheiem (discuţiile) şi să anunţăm acordul în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe”, a indicat Amir-Abdollahian.

Această declaraţie intervine într-un moment în care marile puteri aşteaptă un răspuns de la Teheran la o propunere de acord înaintată pe 26 iulie de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Vineri, Iranul a anunţat că este pregătit să accepte textul final elaborat la Viena pentru salvarea acordului din 2015, cunoscut sub acronimul englez JCPOA, cu condiţia ca acesta să fie însoţit de un anumit număr de asigurări.

„JCPOA este rezultatul unor luni de eforturi depuse de colegii noştri din Ministerul Afacerilor Externe, care desigur pot avea defecte fundamentale ca orice document. Dar ceea ce contează pentru noi este asigurarea” că sancţiunile împotriva Iranului sunt ridicate, a adăugat ministrul.

După câteva luni de blocaj, diplomaţi din Iran, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania, cu participarea indirectă a Statelor Unite, s-au întors pe 4 august la Viena pentru o nouă încercare de salvare a acordului, sub egida UE.

Obiectivul discuţiilor este repunerea pe drumul cel bun a pactului, care vizează să garanteze caracterul civil al programului nuclear al Iranului, acuzat că urmăreşte să obţină arma atomică în ciuda faptului că neagă.

Dar după retragerea unilaterală a Statelor Unite din acord în 2018 sub Donald Trump şi restabilirea sancţiunilor americane, Teheranul a renunţat treptat la obligaţiile sale.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...