Iranul trimite ţiţei către Lukoil prin portul Constanţa

Economica.net
22 02. 2016
port_constanta_21239100

Teheranul a trimis petrolul de la terminalul Kharg Island către Constanța și alte porturi europene, beneficiarele fiind grupul rus Lukoil, firma franceză Total și rafinăria spaniolă Compania Espanola de Petroleosbdin, scrie Agerpres.

„Iranul încearcă să-și refacă producția de țiței după ridicarea sancțiunilor în ianuarie, obiectivul fiind majorarea producției și a exporturilor către Europa în acest an cu 1,5 milioane de barili pe zi”, a precizat Hamid Baeidinejad.

Sâmbătă, adjunctul ministrului iranian al Petrolului, Amir-Hossein Zamaninia, a anunțat că cea mai mare rafinărie elenă, Hellenic Petroleum, va achiziționa 60.000 de barili de zi de țiței din Iran și ar putea majora achizițiile la 150.000 bpd. Înaintea impunerii sancțiunilor, în 2011, Hellenic Petroleum a achiziționat cantități importante de țiței din Iran, care reprezentau aproximativ 20% din importurile anuale ale Greciei.

În Bulgaria, Lukoil deține rafinăria din Burgas, care are o capacitate de producție de 9,8 tone pe zi în timp rafinăria Petrotel de la Ploiești procesează anual 2,4 milioane de tone de benzină și motorină.

În 17 ianuarie, comunitatea internațională a ridicat toate sancțiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015.

Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume și este pe locul patru în privința rezervelor de țiței.