Irigaţii – Camera Deputaţilor a aprobat legea prin care operatorul e obligat finanţeze şi să realizeze lucrările de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare

Deputaţii dat, miercuri, vot favorabil proiectului pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, potrivit căruia operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare a clientului final noncasnic, în cazul extinderii reţelei de irigaţii. Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
AGERPRES - mie, 03 mai 2023, 14:51
Irigaţii - Camera Deputaţilor a aprobat legea prin care operatorul e obligat finanţeze şi să realizeze lucrările de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.123/2012. Potrivit iniţiativei, în vederea extinderii reţelei pentru alimentarea echipamentelor şi agregatelor pentru irigaţii, precum şi pentru înfiinţarea de noi staţii de punere sub presiune, operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare a clientului final noncasnic, scrie Agerpres.

Potrivit unui amendament, prin excepţie de la prevederile din lege, pentru alimentarea echipamentelor şi agregatelor pentru irigaţii, pentru înfiinţarea de noi staţii de punere sub presiune, precum şi pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi încadrate în codul CAEN 01 – „Agricultură, vânătoare şi servicii anexe” şi codul CAEN 10 – ‘Industria alimentară’, operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare a clientului final noncasnic, a cărei lungime va fi de până la 2.500 metri aflată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale pentru care are concesiunea serviciului public de distribuţie, când soluţia de racordare prevede acelaşi nivel de tensiune în punctul de delimitare şi în punctul de racordare a locului de consum. Pentru instalaţiile de racordare care depăşesc lungimea de 2.500 metri, finanţarea diferenţei de reţea cade în sarcina clientului final noncasnic.

În cazul în care în zona amplasamentului locului de consum există doar reţea electrică cu nivel de tensiune diferit de cel din punctul de delimitare prevăzut în soluţia de racordare a locului de consum respectiv, operatorii de distribuţie concesionari au obligaţia să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie doar a instalaţiei de racordare a clientului final noncasnic, a cărei lungime va fi de până la 2.500 metri aflată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale pentru care are concesiunea serviciului public de distribuţie, iar finanţarea diferenţei de reţea ce depăşeşte lungimea de 2.500 metri se suportă de clientul final noncasnic. Contravaloarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare va fi recunoscută în tarif de către ANRE. Termenul de realizare a racordării este de maximum 120 de zile de la data obţinerii acordului/autorizaţiei pentru instalaţia de racordare. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în proprietatea operatorului de distribuţie de la momentul punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare, mai prevede proiectul.

Potrivit proiectului, solicitantul viitor client final noncasnic are obligaţia să utilizeze locul de consum şi să păstreze destinaţia acestuia pe o perioadă de minimum 15 ani de la data punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare. În cazul în care clientul final noncasnic nu respectă prevederile prevăzute de lege, acesta este obligat să restituie operatorului de distribuţie contravaloarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare, proporţional cu perioada rămasă neutilizată, în mod gradual, în conformitate cu reglementările ANRE.

Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...