Irimescu: Am agreat cu APIA termenul de 15 august pentru toate plăţile pe 2015, în sectorul zootehnic, fără cele cu probleme

Toate plăţile aferente campaniei 2015, cu excepţia celor cu probleme, vor fi efectuate până la data de 15 august, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, după întâlnirea cu reprezentanţi ai asociaţiilor din zootehnie pe tema neplăţii subvenţiilor, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 03 aug. 2016, 17:49
Irimescu: Am agreat cu APIA termenul de 15 august pentru toate plăţile pe 2015, în sectorul zootehnic, fără cele cu probleme

Începând de luni, mai mulţi crescători de animale au intrat în greva foamei protestând împotriva neplăţii subvenţiilor pe 2015.

‘Dânşii au avut o listă întreagă de revendicări. Cea mai importantă, cred că toată lumea se aştepta, era cea privitoare la termenul până la care plăţile se vor face către fermieri. Vorbim aici despre Ajutorul Naţional de Tranzit pe sectorul zootehnic – ANT 7, ANT 8 şi ANT 9. Am agreat cu APIA termenul de 15 august pentru toate plăţile, repet, în cea mai mare parte. Ştiţi cu toţii că sunt situaţii în care se întâmplă să mai rămână cei care au fost în control, care mai au anumite erori, şi cu toţii am căzut de acord asupra acestui termen. Cu toţii din administraţie, vreau să zic. Am discutat pe cazuri generale şi cu domnii care au fost în greva foamei şi dânşii au spus clar că suspendă greva foamei până când se plătesc la termen – 15 august, repet termenul – dacă nu, sigur, dânşii vor relua protestul. Sper să nu fie cazul! Noi ne angajăm serios în proces. Sper să nu se mai repete astfel de situaţii!’, a spus ministrul.

Şeful de la Agricultură a dat asigurări că plăţile pentru 2016 sunt în pregătire, iar lucrurile sunt în grafic.

‘Ştim foarte bine că pentru 2016 lucrurile sunt în grafic, deci plăţile pentru 2016 sunt în pregătire şi acum ne concentrăm pe ultima parte a plăţilor pe 2015’, a precizat Irimescu.

Întrebat unde s-a produs blocajul, ministrul a dat vina pe erorile administraţiei, deciziile luate de fosta conducere de la Agricultură.

‘A fost eroarea administraţiei. Practic, deciziile care s-au luat de conducere la vremea respectivă, care au condus la contractarea foarte tardivă cu dezvoltatorul de soft – este vorba de 30 august 2015. Ştim bine că, în condiţiile în care pe noua Politică Agricolă Comună, din 28 de state membre al Uniunii Europene în 27 de state s-au înregistrat întârzieri din cauza complexităţii sistemului şi, sigur, au fost şi lucruri datorate faptului că întotdeauna apar şi lucruri neprevăzute. Faptul că sunt mulţi fermieri care au vârstă înaintată, care nu ştiu să citească un regulament şi, din păcate, nici Agenţia de Plăţi, APIA, cu personalul, nu putea să asigure instruirea necesară. Acest lucru în mod sigur nu se va repeta pentru 2016 şi vom intra în graficul normal. (…) Luăm acest termen (15 august – n. r.) foarte în serios, să nu se mai ajungă în situaţii similare’, a subliniat Achim Irimescu.

La rândul său, Costel Caraş, unul dintre fermierii care au recurs la greva foamei ca formă de protest împotriva faptului că nu şi-a primit subvenţiile pe 2015, a ţinut să sublinieze faptul că este vorba doar despre suspendarea grevei până pe 15 august, dată limită promisă de ministru pentru plăţi. În cazul în care nu se vor primi banii, fermierii vor relua protestele.

‘Întrerupem numai greva foamei. O facem până pe data de 15 august. Dacă în proporţie de peste 90% promisiunea de a plăti totalitatea banilor, cu excepţia problemelor care v-au fost prezentate – sunt aici în jur de 3.029 de fermieri, din câte îmi aduc aminte din cifre, care au probleme şi trebuie să meargă la APIA să şi le rezolve…deci, întrerupem până pe 15 august. Dacă se vor plăti banii, noi întrerupem definitiv şi ne vedem de vacile noastre, de fermele noastre’, a spus Caraş.

Totodată, Costel Caraş i-a îndemnat pe fermieri să se intereseze la APIA dacă au sau nu probleme şi i-a sfătuit să nu aştepte să fie sunaţi sau notificaţi de personalul Agenţiei.

‘Mergeţi sau sunaţi la APIA şi vedeţi dacă aveţi probleme. Nu aşteptaţi o notificare! Nu aşteptaţi să vă sune cineva! Sunaţi, întrebaţi: ‘Am probleme?’ Dacă sunt probleme, mergeţi şi rezolvaţi-le cât mai repede, pentru că va fi o scuză: ‘N-am putut să termin pe 15 august pentru că fermierii au fost notificaţi şi nu mers să-şi rezolve problema’, le-a spus Caraş fermierilor.

În plus, el a spus că, dacă nu se vor face plăţile până pe 15 august, vor fi proteste şi în faţa sediului dezvoltatorului de soft, Siveco, întrucât acesta răspunde în solidar cu APIA pentru contractul pe care l-a încheiat cu Agenţia şi pentru banii pe care i-a primit de la bugetul statului ca să realizeze acest soft.

‘Dacă nu se vor ţine de promisiune APIA, ministerul, mai este implicată aici firma de soft – Siveco – noi nu ne vom întoarce numai aici (la minister – n. r.) cu protestul, ci vom merge şi în faţa Siveco, pentru că ei răspund în solidar prin contractul pe care l-au făcut, iar Siveco, prin banii pe care i-a luat – şi sunt banii de la bugetul de stat – trebuie să-şi rezolve la timp obligaţiile’, a avertizat Costel Caraş.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...