Irimescu: După majorarea TVA, statul a pierdut anual 230 milioane euro prin evaziune în sectorul cărnii

Statul a pierdut anual, sistematic, 230 de milioane de euro din cauza evaziunii fiscale în sectorul cărnii, după creşterea Taxei pe Valoare Adăugată de la 19% la 24%, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Achim Irimescu.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 13:44
Irimescu: După majorarea TVA, statul a pierdut anual 230 milioane euro prin evaziune în sectorul cărnii

‘În momentul în care TVA a crescut de la 19% la 24%, sectorul cărnii spune că statul a pierdut sistematic 230 de milioane de euro pe an şi peste 70.000 de tone de carne au dispărut din zona albă în piaţa neagră. Cu cifre este uşor să dovedeşti că o astfel de măsură (de reducere a TVA la carne – n.r.) este binevenită’, a spus Irimescu, în conferinţa de deschidere a Târgului Internaţional CARNEXPO 2013.

Acesta a reamintit faptul că, din septembrie, a fost aplicat TVA redus la pâine, respectiv 9%, iar în prezent este important controlul, pentru a se vedea eficienţa măsurii, care a urmărit reducerea evaziunii fiscale în sector.

‘În mod sigur, dacă reuşita în sectorul pâinii va fi cea scontată, se va trece la reducerea TVA la carne şi, de ce nu, la lapte, pentru că în statele din Vest TVA la produsele alimentare este 6 – 7%’, a declarat Irimescu.

Revista de specialitate Industria carnii.ro organizează Târgul Internaţional CARNEXPO 2013 în perioada 23 – 26 octombrie, în incinta complexului expoziţional EXPOROM.

CARNEXPO 2013 – cel mai mare târg din sud-estul Europei specializat pe industria cărnii şi domeniile conexe acesteia – va reuni sub acelaşi pavilion atât companii de prestigiu la nivel internaţional, cât şi principalii jucători din industria cărnii din România.

La deschiderea oficială a evenimentului au participat, printre alţii, ministrul delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini, şi secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Achim Irimescu.

Te-ar mai putea interesa și
Zona euro este slabă şi are nevoie de noi măsuri de stimulare – BCE
Zona euro este slabă şi are nevoie de noi măsuri de stimulare – BCE
Economia zonei euro este slabă şi are nevoie de "noi măsuri de stimulare" din partea Băncii Centrale Europene, a afirmat Mario Centeno, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters....
Israel a bombardat infrastructura militară din Kermanshah, un oraş situat la doar 80 de kilometri de graniţa Iranului cu Irak
Israel a bombardat infrastructura militară din Kermanshah, un oraş situat la doar 80 de kilometri de graniţa Iranului ...
Armata israeliană a bombardat luni "infrastructura militară" din Kermanshah, un oraş situat în vestul Iranului, la doar ...
Iranul amenința SUA cu atacuri teroriste, înainte de atacul american de sâmbătă
Iranul amenința SUA cu atacuri teroriste, înainte de atacul american de sâmbătă
Iranul l-a avertizat pe Donald Trump că va activa atacuri cu celule teroriste adormite în interiorul SUA în cazul în ...
Cutremur de 4 în Vrancea, la ora 04.42
Cutremur de 4 în Vrancea, la ora 04.42
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit ...