Irimescu: Fermierii care se asociază vor beneficia de impozite reduse cu 50% şi de programe agricole

Fermierii care se asociază vor putea beneficia de impozite reduse la jumătate, dar şi de programe precum 'Fermierul' sau 'Primul tractor' , a declarat, joi, la postul public de televiziune, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 28 ian. 2016, 20:47
Irimescu: Fermierii care se asociază vor beneficia de impozite reduse cu 50% şi de programe agricole

‘Avem deja în Parlament o Lege a cooperaţiei şi vom veni la fel de repede cu cea a asociaţiilor care prevede facilităţi fiscale pentru agricultorii care se asociază. Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor, săptămâna trecută, pe mai multe chestiuni importante care privesc agricultura şi agricultorii care se asociază. Săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou, cu soluţii pe care le vom analiza concret şi mă refer la reduceri de impozite, care să îi stimuleze să se asocieze. În cazul acesta vorbim de reduceri la jumătate faţă de cele pe care ar trebui să le plătească fermierii care s-ar asocia în acest moment. Voi merge marţi în Comisiile reunite din Parlament pentru a le prezenta şi a avea acordul lor’, a spus Irimescu.

Acesta a precizat că se vor analiza şi introducerea unor programe gen ‘Fermierul’ sau ‘Primul tractor’ de care ar putea beneficia doar asociaţiile.

‘Am discutat cu ministrul Finanţelor să facem un program gen ‘Fermierul’, ‘Primul tractor’ sau pentru orice alte utilaje costisitoare pe care să le dăm doar către asociaţii. Vreţi să cumpăraţi o combină care este scumpă, atunci asociaţi-vă’, a explicat ministrul Agriculturii.

În ceea ce priveşte Camerele Agricole, şeful MADR a subliniat că va merge tot marţi în Comisiile de specialitate din Parlament pentru a le prezenta soluţia pe care o agreează şi premierul Cioloş, iniţiatorul acestui proiect al Camerelor Agricole, încă din perioada în care era ministru al Agriculturii.

‘Există două tipuri de Camere Agricole în acest moment, cele plătite de MADR dar care se află la Consiliile Judeţene şi pe care le avem în toate judeţele şi avem acele Camere Agricole private, cele care nu sunt de utilitate publică. Aici sunt mai multe variante şi posibilităţi, iar o variantă pe care o favorizează premierul Cioloş, care a fost ministru al Agriculturii şi comisar european pentru Agricultură, şi a luat modelul franţuzesc, este cea în care, conform domniei sale, ar trebui să scoatem complet aceste Camere de la Consiliile Judeţene, să le ducem în sectorul privat şi să fie de utilitate publică. Sunt însă o mulţime de dificultăţi legate de procesul în sine. Eu nu pot merge la Parlament fără să am un tablou foarte clar cu ce se poate face şi cu ce nu. Marţi vom discuta şi această problemă a Camerelor Agricole’, a mai spus Irimescu.

Te-ar mai putea interesa și
Pachetul de măsuri fiscale, bombardat de amendamente PSD: Cer impozit suplimentar pentru toate firmele din România, dar și prag mai sus pentru CASS la pensie. Ce mai solicită și ce ar fi acceptat premierul Bolojan
Pachetul de măsuri fiscale, bombardat de amendamente PSD: Cer impozit suplimentar pentru toate firmele din România, dar ...
Partidul Social Democrat a venit cu o listă de amendamente la proiectul de măsuri fiscale pu care Guvernul Bolojan urmează să și-l asume în fața Parlamentului. Social Democrații cer ca......
Credite pentru natură – Cum vrea UE să acopere deficitul de finanţare ecologică
Credite pentru natură – Cum vrea UE să acopere deficitul de finanţare ecologică
Uniunea Europeană va pune la punct reguli pentru aşa-numite "credite pentru natură", care vor plăti fermierii şi silvicultorii ...
Leroy Merlin deschide în Supernova Pantelimon al cincilea magazin din Capitală. Ce include conceptul
Leroy Merlin deschide în Supernova Pantelimon al cincilea magazin din Capitală. Ce include conceptul
Retailerul francez specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit Leroy Merlin va deschide cel de-al 24-lea ...
Ce cumpără românii din hypermarket. Vânzările de lapte bio au crescut de peste 4,5 ori într-un an. Studiu Carrefour
Ce cumpără românii din hypermarket. Vânzările de lapte bio au crescut de peste 4,5 ori într-un an. Studiu Carrefour
Datele colectate de Carrefour de la 3 milioane de utilizatori ai programului de loialitate Act for Good, în 2024, demonstrează ...