Irimescu: Revizuim condiţiile de acordare a subvenţiilor, iar plăţile pentru 2016 nu sunt întârziate

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu a declarat, miercuri, la Suceava, că şi-a propus ca în perioada următoare să revizuiască condiţiile de acordare a subvenţiilor pentru animale, pentru că în condiţiile aplicate anterior nu s-a reuşit cea mai bună utilizare a acestora, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 13 iul. 2016, 16:49
Irimescu: Revizuim condiţiile de acordare a subvenţiilor, iar plăţile pentru 2016 nu sunt întârziate

”Discuţiile următoare vizează stabilirea unor condiţii care să încurajeze producătorii din zona de deal şi de munte”, a spus Irimescu.

Irimescu a spus că, pentru anul 2015, s-au plătit 1,2 miliarde de euro plăţi directe din totalul de 1,59 miliarde euro pe care l-a avut România. El a arătat că, în prezent, mai sunt de făcut plăţi la fermieri care sunt în control şi au avut unele probleme, el adăugând că, până săptămâna viitoare, ar trebui finalizată cea mai mare parte din plăţi către producători.

Totodată, ministrul a spus că în această perioadă se fac plăţi, care ajung la 76 milioane de euro pe sistem, pentru vaca de lapte, de carne şi la ovine.

De asemenea, ministrul a spus că pentru fermierii care sunt în control s-a încercat, pentru sectorul vegetal, ”sprijinul cuplat”. Ministrul a dat asigurări că plăţile se vor efectua în cel mai scurt timp şi nu se va ajunge până în toamnă, cu excepţia celor cu penalităţi multianuale. ”Pot să fie câteva excepţii în cazul celor cu penalităţi multianuale, care pot întârzia la plată”, a spus Irimescu.

Referindu-se la anul 2016, ministrul a spus că ”APIA lucrează în paralel cu 2015” şi nu există întârzieri.

”Am simplificat enorm toate procedurile (…) Pe 2016 nu avem nicio secundă întârziere şi sperăm ca programul să funcţioneze perfect şi să plătim cât mai mulţi bani în acest an”, a spus Irimescu.

Totodată, el i-a sfătuit pe fermieri să se asocieze pentru a face faţă concurenţei, într-un context nu foarte favorabil.

”Este extrem de important ca producătorii din acest judeţ să se asocieze, să creeze proiecte integrate (…) Toate previziunile spun că preţul la alimente creşte, pentru că populaţia creşte, pentru că suprafaţa agricolă şi mai ales arabilă scade cu milioane de hectare (…) Viitorul este al celor ce vor produce hrană”, a spus Irimescu, care a admis totuşi că în prezent o conjunctură nefavorabilă pentru producătorii români, în contextul embargoului cu Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...