Irimescu: Sprijin naţional pentru sectorul laptelui. Se caută soluţii pentru eliminarea monopolului procesatorilor
Irimescu a arătat că, în sectorul laptelui, criza este generată de o conjunctură internaţională, fiind influenţată de faptul că în China s-a redus consumul, dar şi din cauza embargoului din Federaţia Rusă, care a făcut ca laptele produs în Europa să se vândă pe piaţa UE.
Potrivit lui Irimescu, peste 2-3 milioane de tone de lapte au rămas în plus pe piaţa europeană, după ce la 1 aprilie 2015 s-a anulat cota de producţie şi că acesta nu provine din România, care nu a reuşit niciodată să depăşească 75% din cota alocată.
”Sectorul laptelui este în mare criză la nivel european. La Consiliul de Miniştri din luna iunie am solicitat comisarului european să vină la Consiliul de luni, 18 iulie, cu o nouă propunere pentru ajutor extraordinar pentru sectorul laptelui”, a spus Irimescu.
El speră ca situaţia să se îmbunătăţească în ceea ce priveşte preţul laptelui pentru crescători.
”Este o situaţie greu de acceptat pentru producătorii noştri, care sunt în prag de faliment, din sectorul laptelui. Preţul la lapte, din noiembrie, când era 1.20-1.30 chiar 1.50 lei, a ajuns şi la 40 de bani, iar în magazine a rămas la 4.5 lei. Nu putem fi de acord cu faptul că tot acest efort şoc se repercutează doar asupra fermierilor”, a arătat Irimescu.
Totodată, el a spus că urmează să se vadă şi în ce măsură noua lege privind vânzarea produselor alimentare va permite stabilirea unei relaţii de echilibru între producător, procesator şi comerciant.
”Nu pot să trec peste faptul că în România cei care procesează laptele au ajuns practic să deţină un monopol”, a spus Irimescu, adăugând că are în vedere identificarea de măsuri anti-monopol ce ar putea fi aplicate.
”Să vedem ce soluţii găsim anti-monopol, pentru că este o situaţie care afectează extrem de grav producătorii noştri. Nu suntem indiferenţi la această situaţie”, a spus Irimescu.
În opinia lui Irimescu, ”nu există lapte mai bun ca cel din zona de deal şi de munte” şi a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va aproba hotărârea privind Registrul montan, iar producătorii vor putea inscripţiona cu ”produs montan” produsele lor.