Irimescu: Termenul pentru finalizarea plăţilor directe către agricultori va fi prelungit cu cel mult o lună
‘Decizia mea este să prelungesc plăţile cu o lună, dacă se adoptă decizia la nivel european, dar asta nu înseamnă că îmi propun alte termene. Eu vreau să finalizăm plăţile la 30 iunie, dar pentru a nu avea influenţări de risc pentru buget, pentru că oricum fermierul nu va fi penalizat, o să prelungesc cu o lună, dar nu mai mult. Pe banii europeni mai avem de dat pentru fermierii care sunt în control, fermierii mari, circa 200 -300 de milioane euro şi 85 de milioane de euro la vaci, tot din bani europeni, iar pe cele două ANT-uri (Ajutoare Naţionale de Tranziţie n.r.) în jur de 183 de milioane de euro la cele două specii ovine şi bovine’, a precizat Irimescu.
În ceea ce priveşte plăţile în zootehnie, şeful MADR a afirmat că începând de vineri se va da Ajutorul Naţional de Tranziţie pentru vacă şi oaie, iar în cursul săptămânii viitoare va începe şi sprijinul cuplat în zootehnie.
‘Începem plata la animal de vinerea aceasta, începem cu Ajutorul Naţional de Tranziţie, care este după primele calcule de 447 de lei pe cap de vacă de carne şi de 111 lei pe tonă la vacile de lapte. Probabil se va duce către 500 de lei pe cap de vacă şi, la oaie, cumulat pe cele două scheme ANT, în jur de 10 euro pe animal’, a adăugat Irimescu.
În schimb pe sprijinul cuplat pe cap de animal, ministrul a spus că vor fi nişte plăţi foarte mari pentru că sunt înscrise foarte puţine animale.
‘Plăţile pe animal, pe sprijinul cuplat în zootehnie, sunt nişte plăţi foarte mari. Mă duc cu un sprijin de 1.260 de euro pe cap de vacă de carne, dar sunt prea puţine animale, respectiv 8.400 de vaci de carne, iar la lapte am mizat pe 300.000 de animale şi sunt doar 91.000, cu 844 de euro pe cap de vacă’, a subliniat Irimescu.
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, a confirmat prelungirea termenului până la care statele membre pot efectua plăţi directe, fără reduceri ale ratei de rambursare, astfel că noua dată-limită este 15 octombrie 2016, faţă de 30 iunie 2016, informează un comunicat al Reprezentanţei din România a Comisiei Europene, transmis, luni, Agerpres.
Oficialul european a subliniat că aceasta este ‘o măsură excepţională, care reflectă dificultăţile cu care unele agenţii de plăţi s-au confruntat în primul an de implementare a noii politici agricole comune (PAC)’.
‘Ea înseamnă o flexibilitate fără precedent din partea Comisiei Europene şi, pe baza nivelurilor actuale de plăţi, ar putea genera economii în valoare de milioane de euro pentru acele state membre sau regiuni, şi agricultorii lor, care nu au efectuat plăţile până la data de 30 iunie. Pornind de la discuţiile avute cu un număr de state membre şi regiuni, am încrederea că această măsură, care foloseşte toate mijloacele posibile la dispoziţia Comisiei, îndeplineşte în totalitate nevoile acestora în termeni de flexibilitate maximă şi garantarea rambursării integrale a valorii plăţilor’, a spus Phil Hogan.
Potrivit sursei citate, iniţiativa comisarului Hogan vine ca răspuns la dificultăţile cu care unele state membre sau regiuni se confruntă în finalizarea plăţilor, înainte de data-limită de 30 iunie.
Astfel, în conformitate cu normele europene, pentru plăţile efectuate după această dată, se aplică reduceri ale ratei de rambursare de 10% (pentru cele efectuate în luna iulie), 25% (august) şi 45% (septembrie). Prezenta derogare, care poate fi aplicată numai la nivelul statelor membre, înseamnă că plăţile pot fi făcute şi după 30 iunie, fără reducerile sus-menţionate.