Irina Socol, fondatoarea Siveco, condamnată definitiv la doi ani şi jumătate închisoare cu executare. Pedeapsa a scăzut

Fostul preşedinte Siveco România, Irina Socol, a fost condamnată definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi şase luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Economica.net - mar, 03 mai 2016, 09:45
Irina Socol, fondatoarea Siveco, condamnată definitiv la doi ani şi jumătate închisoare cu executare. Pedeapsa a scăzut

Iniţial, Irina Socol a fost condamnată la trei ani şi şase luni închisoare în iulie 2015 de către Tribunalul Bucureşti, pedeapsă redusă acum la doi ani şi jumătate de către Curtea de Apel Bucureşti. Din cei doi ani şi şase luni se va scădea perioada cât Irina Socol a stat în arest preventiv (9 septembrie 2014 – 3 noiembrie 2014) şi în arest la domiciliu (de la 3 noiembrie 2014 până în prezent).

Pedepse reduse au primit şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar: Aurora Ecaterina Crusti – 2 ani şi 6 închisoare cu executare (de la 6 ani şi 6 luni), Tiberiu Grabany – 3 ani închisoare cu executare (de la 6 ani închisoare), Dumitru Constantinescu – 3 ani închisoare (de la 6 ani închisoare).

În acelaşi dosar, Mihai Valentina Gogu şi Mihai Nicolae Gogu au fost condamnaţi la doi ani închisoare cu suspendare.

Pe latură civilă, instanţa a constatat că inculpaţii au plătit prejudiciul din acest dosar, astfel încât a fost ridicat sechestrul asigurător, inclusiv pe conturile bancare are Irinei Socol.

Irina Socol a fost trimisă în judecată în noiembrie 2014 de către procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, Siveco România.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Aurora Ecaterina Crusti (fost preşedinte comercial adjunct al Siveco România), Tiberiu Grabany, Dumitru Constantinescu, Valentina Gogu Mihai şi Nicolae Gogu Mihai.

Procurorii susţin că reprezentanţii companiei Siveco România au creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Astfel, anchetatorii susţin că Siveco a încheiat achiziţii fictive de servicii de la firme care aveau ca administratori cetăţeni de etnie romă din satul Sinteşti, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi.

‘Astfel, de la Eurovip, Siveco România a achiziţionat, în cursul anului 2009, servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA, în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip a avut ca asociat şi administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuieşte în satul Sinteşti, Ilfov, şi care nu ştie să scrie şi să citească. Toţi banii care au fost încasaţi de Eurovip de la Siveco România au fost retraşi în numerar pe baza unor borderouri de achiziţie fier vechi de la persoane fizice. Practic, societatea Eurovip achiziţiona fier vechi, dar vindea programe informatice’, mai arată procurorii.

Irina Socol a fondat la începutul anilor ’90 compania Siveco România, care în prezent este unul dintre cei mai mari producători locali de aplicaţii software.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...