‘Pe durata arestului la domiciliu, inculpata nu va putea părăsi imobilul fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. (…) Inculpata va avea următoarele obligaţii: se va prezenta în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori va fi chemată; nu va comunica cu cealaltă inculpată, nici cu suspecţii Grabany Tiberiu şi Constantinescu Dumitru; va purta un dispozitiv electronic de supraveghere’, se arată în minuta deciziei CAB.
Judecătorii îi atrag atenţia Irinei Socol că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau a măsurilor de supraveghere, măsura arestului la domiciliu se va înlocui cu măsura arestării preventive, scrie Agerpres.
‘Pe durata arestului la domiciliu, inculpata va putea părăsi imobilul în vederea prezentării la organele judiciare, la chemarea acestora. În baza art. 204 alin. 12 C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Examinată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 3 noiembrie 2014’, se mai arată în decizie.
Tribunalul Bucureşti a prelungit pe 3 octombrie cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă emis pe numele preşedintei şi fondatoarei companiei Siveco România, Irina Socol, într-un dosar în care aceasta este acuzată de evaziune fiscală.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti susţin că reprezentanţii companiei Siveco România au creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.
Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.
Astfel, anchetatorii susţin că Siveco a încheiat achiziţii fictive de servicii de la firme care aveau ca administratori cetăţeni de etnie romă din satul Sinteşti, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi.
‘Astfel, de la Eurovip, Siveco România a achiziţionat, în cursul anului 2009, servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA, în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip a avut ca asociat şi administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuieşte în satul Sinteşti, Ilfov şi care nu ştie să scrie şi să citească. Toţi banii care au fost încasaţi de Eurovip de la Siveco România au fost retraşi în numerar pe baza unor borderouri de achiziţie fier vechi de la persoane fizice. Practic, societatea Eurovip achiziţiona fier vechi, dar vindea programe informatice’, se arată în documentele de la dosar.
Irina Socol a fondat la începutul anilor ’90 compania Siveco România, care este în prezent cel mai mare producător local de soft, cu afaceri totale de 65 de milioane de euro în anul 2013.