Irlanda îşi închide ambasade, din cauza crizei

Economica.net
04 11. 2011

Guvernul irlandez a anunţat joi seară închiderea din motive economice a ambasadelor sale la Vatican, Iran şi biroul din Timorul de Est.

„Pentru a răspunde obiectivelor programului Uniunii Europene (UE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a reduce cheltuielile publice la un nivel viabil, Guvernul a fost nevoit să facă reduceri în numeroase servicii publice”, a explicat Ministerul irlandez de Externe într-un comunicat.

Ministerul se referă la un plan de salvare de la UE şi FMI, în valoare de 85 de miliarde de euro, de la sfârşitul lui 2010.

„Cu un imens regret şi o mare reţimere, Guvernul a hotărât să închidă ambasadele Irlandei la Vatican, în Iran şi Biroul său de reprezentare în Timorul de Est”, se arată în comunicat, care adaugă că „niciun sector de cheltuieli al Guvernului nu este ocolit” de economii.

Hotărârea a fost luată după o examinare a situaţiei ambasadelor, în funcţie de relaţiile economice ale ţărilor respective cu Irlanda.

„Chiar dacă ambasada de la Vatican este una dintre cele mai vechi misiuni, ea nu prezintă niciun raport despre investiţii. Guvernul apreciază că interesele irlandeze pe lângă Vatican pot fi reprezentate de un ambasador nerezident”, se precizează în comunicatul ministerului.

Totuşi, hotărârea de închidere a ambasadei irlandeze la Vatican intervine într-un moment în care relaţile între cele două state sunt tensionate. Dublinul reproşează Vaticanului că a muşamalizat cazuri recente de pedofilie în Irlanda.

În Iran, unde Irlanda are o ambasadă încă din 1976, „volumele comerciale” cu această ţară „nu sunt la înălţimea aşteptărilor”, a explicat Dublinul, pentru a-şi justifica hotărârea.

De asemenea, Biroul diplomatic din Timorul de Est, deschis în 2000 pentru gestionarea unui program de ajutor bilateral, va fi închis, acest mic stat „înregistrând progrese substanţiale” de la proclamarea independenţei, în 2002. „Ambasadorul nostru în Singapore va continua să fie acreditat în Timorul de Est”, a precizat Dublinul.