Isar: Investitorii austrieci sunt foarte interesaţi de energiile regenerabile

Investitorii austrieci sunt foarte interesaţi de sectorul energiilor regenerabile, precum şi de acordarea de consultanţă în vederea atragerii de către România a fondurilor europene nerambursabile, a declarat marţi, ministrul delegat pentru Mediul de afaceri, Lucian Isar, într-un eveniment referitor la piaţa de fuziuni şi achiziţii.
Economica.net - mar, 19 iun. 2012, 18:07
Isar: Investitorii austrieci sunt foarte interesaţi de energiile regenerabile

‘Investitorii austrieci sunt foarte interesaţi doar de două componente. În primul rând, de energie. Vor să investească în continuare în energie hidro, eoliană, mai puţin în solară. Sunt provideri de componente pe toate segmentele de energie şi acolo vor să se dezvolte’, a spus ministrul delegat pentru Mediul de afaceri, referindu-se la recenta sa întâlnire cu oamenii de afaceri din Austria.

A doua componentă care i-a interesat pe investitorii austrieci au fost fondurile europene. ‘Din ceea ce am văzut, sunt foarte multe firme de consultanţă, în diferite segmente ale consultanţei, care sunt implicate în atragerea de fonduri europene. Acolo au fost cele mai multe doleanţe şi păreri. (…) Punctul de vedere al mediului de business a fost că ar trebui să ne facem temele şi noi şi, în sfârşit, să atragem fondurile europene’, a adăugat Lucian Isar.

Acesta a mai arătat că Austria este cel de-al doilea mare investitor în România, schimburile comerciale fiind la nivelul de 3,2 miliarde euro, la sfârşitul anului trecut.

‘Austriecii sunt mai mult decât interesaţi să crească afacerile cu România. Sunt jucători importanţi, OMV, marile bănci, şi toţi vor să-şi crească activităţile în România’, a subliniat ministrul delegat pentru Mediul de afaceri.

Luni, prim-ministrul Victor Ponta a efectuat o vizită oficială în Austria, unde a fost însoţit de ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, de cel al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, precum şi de ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar.

Cu acest prilej, ministrul Isar a participat la Forumul Economic România-Austria, organizat de Camera Economică federală a Austriei (WKO), în cadrul căruia a prezentat Programul guvernamental de susţinere a relansării economice. Oficialul român a prezentat participanţilor la Forum măsurile pentru continuarea procesului de privatizare a activelor de stat aflate în administrarea Ministerului Economiei şi Mediului de afaceri (MECMA) şi a evidenţiat importanţa implementării guvernanţei corporatiste la societăţile cu capital de stat, prin profesionalizarea actului de conducere si introducerea managementului privat, se arată într-un comunicat MECMA remis AGERPRES, marţi.

Cei aproximativ 300 de reprezentanţi ai firmelor austriece participante la Forum au fost informaţi cu privire la ‘strategia adoptată pentru eficientizarea sectorului energetic românesc şi oportunităţile concrete de a investi în obiective hidroenergetice noi sau aflate în diferite stadii de execuţie, dar şi în sectoare care utilizează resurse regenerabile’.

Potrivit MECMA, reprezentanţii Federaţiei Industriaşilor din Austria – asociaţie a marilor industrii prelucrătoare, energetice si bancare, au prezentat intenţia de a continua şi dezvolta investiţiile de anvergură în România, pe care o consideră ‘un pilon de bază în expansiunea mărfurilor şi capitalurilor austriece în regiunea Mării Negre şi în ţările adiacente’.

Cu ocazia vizitei la Viena, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri a avut o întâlnire cu ministrul austriac al economiei, familiei si tineretului, Reinhold Mitterlehner. În ceea ce priveşte dezvoltarea proiectului gazoductului Nabucco, cei doi demnitari au convenit asupra necesităţii promovării comune a acestuia, cu sprijinul autorităţilor UE.

Pe agenda vizitei la Viena a ministrului Lucian Isar s-au aflat şi întâlniri cu companii austriece din sectorul energetic (Verbund Ag, Wien Energie şi Voith GmbH), care dezvoltă deja proiecte în domeniul resurselor regenerabile în România şi care şi-au exprimat intenţia de continuare a investiţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...