Isărescu, BNR: CFR Marfă se află într-un cerc vicios

CFR Marfă se află într-un cerc vicios şi trebuie să-şi reducă pierderile, a declarat, luni, într-un briefing de presă, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.
Economica.net - lun, 05 aug. 2013, 14:00
Isărescu, BNR: CFR Marfă se află într-un cerc vicios

„CFR Marfă ar trebui să nu mai aibă pierderi, mai ales cele pe care le are în prezent. Ar trebui şi cred că ar putea, nu cunosc situaţia, să fie mai bine administrată, să nu mai înregistreze pierderile pe care le are. Eu văd privatizarea ca pe o soluţie de a ieşi dintr-un impas, dintr-un cerc vicios: societatea are nevoie de investiţii, statul nu are bani de investiţii, întreprinderea are pierderi, pierderile generează o situaţie şi mai dificilă, cam acesta ar fi scopul. Nu sunt pentru o privatizare a unei societăţi de stat, care are şi monopol, sau cvasimonopol, numai aşa, ca să o privatizăm. Cred că nimeni nu cere un asemenea tip de privatizare ci o încercare de a ieşi dintr-un cerc vicios. CFR Marfă este într-un cerc vicios evident”, a spus Isărescu.

În data de 20 iunie, Grup Feroviar Român, companie aparţinând omului de afaceri Gruia Stoica, a fost declarată câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă. Preţul oferit de GFR este de circa 202 milioane de euro şi ar urma să fie achitat integral. Pe de altă parte, GFR şi-a asumat investiţii de aproximativ 900 milioane de lei în CFR Marfă.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după mai bine de 20 de ani de când au fost lăsate acolo de către constructorul......
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia niște acorduri prealabile
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia ...
O întâlnire între preşedinţii rus Vladimir Putin şi respectiv ucrainean Volodimir Zelenski este "posibilă", cu condiţia ...
Macron se arată convins că Trump va reacționa la cinismul președintelui Putin
Macron se arată convins că Trump va reacționa la cinismul președintelui Putin
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă, la Tirana, că este "sigur" că omologul său american Donald ...
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Şapte ţări europene au cerut Israelului "să revină asupra politicii sale actuale" din Gaza şi să-şi ridice "imediat" ...