Isărescu: Cererea internă se duce în importuri. Stimularea consumului a creat mai degrabă locuri de muncă în alte ţări

România înregistrează creştere economică însă, prin stimularea cererii şi a consumului, a creat mai degrabă locuri de muncă în alte ţări, având în vedere că cererea a fost satisfăcută preponderent prin importuri, care cresc mult mai rapid decât exporturile, susţine guvernatorul Băncii naţionale a României, Mugur Isărescu.
Economica.net - mar, 15 nov. 2016, 12:15
Isărescu: Cererea internă se duce în importuri. Stimularea consumului a creat mai degrabă locuri de muncă în alte ţări

‘În România, avem creştere economică, nu avem deflaţie, în pofida plasării indicelui anual în teritoriu negativ, iar din perspectiva politicii monetare ne-am păstrat marja de manevră: dispunem de toate instrumentele – dobânda, coridorul, reglarea lichidităţii, rezervele minime obligatorii. Cu toate acestea vedem că stimularea cererii şi a consumului a creat mai degrabă locuri de muncă în alte ţări. În acest moment importurile cresc mult mai rapid decât exporturile, cererea se duce în importuri, deşi ar fi fost mai bine dacă ea ar fi fost stimulată prin creşterea producţiei interne. Nu suntem împotriva stimulentelor, dar este imperios necesar ca acestea să fie atent alese, să aibă un dozaj adecvat şi să fie aplicate la momentul oportun’, se arată în mesajul guvernatorului BNR transmis în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

În acest context, Mugur Isărescu a reamintit necesitatea păstrării macrostabilităţii şi a echilibrului intern.

‘Trebuie să avem grijă de ea ca de lumina ochilor noştri, întrucât din aceasta derivă şi sustenabilitatea, durabilitatea dezvoltării noastre şi obţinerea bunăstării într-o lume ce se confruntă cu multe incertitudini şi schimbări’, a subliniat oficialul BNR.

Totodată, el a menţionat faptul că aceste noţiuni şi mesaje, ce par fireşti pentru profesionişti, trebuie să fie explicate pe toate palierele în România, inclusiv de către analişti financiari prezenţi la conferinţă.

‘Sustenabilitatea este o noţiune complexă, nu este uşor de înţeles, deşi criza a evidenţiat care sunt implicaţiile şi dezechilibrele cauzate de politicile conjuncturale, de măsuri nesustenabile. Unele decizii mult aşteptate de către public pot accentua vulnerabilităţile din economie, mai ales în situaţia unor ţări aflate în plin proces de transformare, de convergenţă reală – iarăşi o noţiune complexă, ce trebuie explicată deoarece nu se rezumă doar la nivelul produsului intern brut pe locuitor, ci se referă şi la componenta sa structurală şi instituţională’, se subliniază în mesajul citat.

Din aceste motive, Mugur Isărescu susţine că este esenţial ca publicul din România, inclusiv decidenţii, dar şi cei interesaţi de evoluţia României, să înţeleagă rolul abordărilor şi politicilor echilibrate în contextul global actual, care este puternic marcat de incertitudini, dar şi de accente populiste.

‘Dezechilibrele apar relativ uşor, mai ales într-un mediu volatil, iar corecţia acestora este dureroasă. Fără o justă măsură va fi greu să convingem, iar sentimentele, percepţia investitorilor, dar şi a oamenilor afectaţi de măsurile decidenţilor, se pot schimba rapid şi pot produce la rândul lor schimbări, nu întotdeauna benefice’, a mai subliniat oficialul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Harghita domină Topul județelor cu cel mai bun internet. Cum a evoluat după pandemie viteza la Orange, Vodafone, Digi și Telekom
Harghita domină Topul județelor cu cel mai bun internet. Cum a evoluat după pandemie viteza la Orange, Vodafone, Digi ...
Viteza medie de download pentru internetul fix la nivel național a fost anul trecut de 446 Mbps, în timp ce viteza medie de upload la nivel național a ajuns la 385 Mbps, în rândul celor mai mari......
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea ...
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...