Isărescu: Creșterea preţurilor la energie se va vedea în inflaţia din iulie. Cea mai mare incertitudine este evoluţia preţurilor administrate

Economica.net
05 08. 2017
isarescu_mugur_576932393_53915200

Energia electrică pe bursă a crescut joi de aproape trei ori faţă de 3 august 2016. Preţul energiei cu livrare vineri, 4 august, ajunge la 570 lei/MWh.

„Când o să apară cifra în perioada următoare privind inflaţia din iulie, o bună parte din creşterile de preţuri în indicele preţului de consum provine de la electricitate. Şi ne preocupă. Şi sunt nevoit să revin: de multe ori spuneam că într-o ţară în care avem multe incertitudini, cea mai mare incertitudine a devenit evoluţia preţurilor administrate, pe care nu reuşim să le prognozăm când au loc modificările. Este o declaraţie uşor maliţioasă, dar trebuie să o fac. Ne preocupă, categoric, evoluţia preţurilor administrate în acest context, la electricitate”, a declarat vineri Isărescu, într-o conferinţă de presă.

El spune că, din câte ştie, organele abilitate cu administrarea acestor preţuri vor face, în perioada următoare, comunicările necesare, ceea ce va ajuta şi Banca Centrală în prognoza de inflaţie.

”Mai mult nu putem să facem. (…) Deocamdată, evoluţia preţurilor în România este controlată. Inflaţia este una dintre cele mai mici din Europa. Tot atât de adevărat este că această perioadă de inflaţie negativă este pe terminate”, a mai spus oficialul.

Ministerul Energiei a anunţat joi seara că a transmis Consiliului Concurenţei semnalele primite din piaţă privind posibile înţelegeri neconcurenţiale între producătorii de energie din România, pentru a fi analizate de către autoritatea compententă.

”Ca urmare a situaţiei pe care România o înregistrează pe bursa de energie electrică, unde preţurile au atins un nivel ridicat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Ministerul Energiei a dispus o serie de măsuri. Astfel, în acest context, ministrul Energiei, Toma Petcu, a avut o serie de întâlniri şi discuţii cu conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Ca urmare a acestora, ANRE s-a angajat să realizeze o analiză a situaţiei şi să propună eventuale metode de intervenţie în piaţă”, arată ministerul, într-un comunicat.

Oficialii subliniază că, potrivit legii, Ministerul Energiei poate răspunde într-un asemenea context doar dacă autorităţile responsabile de monitorizarea pieţei fac sesizări şi propuneri în acest sens.

Totodată, Ministerul Energiei anunţă că va începe o analiză privind cauzele producţiei scăzute din hidrocentrale, aportul energiei hidro în asigurarea consumului României fiind în această perioadă mai mic decât în mod obişnuit.