Isărescu: Creditul creşte cu 10%. Avansul de două cifre trebuie să fie semnal de alarmă nu să ne îmbete cu apă rece
‘Creditul a plecat în sfârşit la drum şi nu suntem lipsiţi de curaj când spunem că a început să crească prea repede. Nu e lipsă de curaj, ci este chiar curaj să spui din timp ‘Atenţie!’. Creditul în lei se duce din nou către ipotecar, este bine că este în lei, dar orice creştere de două cifre trebuie să ne dea semnale de alarmă nu să ne îmbete cu apă rece’, a declarat joi guvernatorul în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
El a menţionat că, în prezent, creşterea nu este prea rapidă, dar tinde să fie. ‘Avertismentul face parte din această abordare, care nu este curajoasă şi nici prudentă, este normală pentru maniera în care se discută în Europa, mai ales după criza financiară, să te uiţi cu atenţie la perioada de succes să nu se dezvolte acolo sâmburele vreunei furtuni. Din experienţa personală, vă mai spun că managementul unui succes este mult mai greu decât managementul unei crize, cu toate că pare de-a-ndoaselea. Nu este uşor să administrezi o perioadă de succes, să nu intri în iluzii, să nu te ameţeşti, să-ţi păstrezi capul, echilibrul’, a subliniat guvernatorul BNR.
Şeful BNR s-a referit exclusiv la creditul în lei care, în mare măsură este un lucru bun, având în vedere schimbarea expunerii băncilor de pe valute pe lei. ‘Nu numai că nu negăm, ci încurajăm acest lucru, dar uitându-ne la viteză, care a depăşit 10%, sunt ceva cifre….Peste 10% te face să îţi ciuleşti urechile…’, a explicat guvernatorul.
În opinia sa, o bună parte din această creştere vine din programul Prima Casă, care are şi părţi bune, dar trebuie urmărit cu atenţie. Mugur Isărescu a promis o analiză detaliată pe creditele ipotecare în toamnă.
Răspunzând la o întrebare cu privire la faptul că mai multe IFN-uri şi chiar două bănci din sistem au reluat ‘creditul cu buletinul’, guvernatorul BNR a menţionat faptul că nu are o părere bună despre acest lucru. ‘Părerea mea nu este bună, dar să vedem ce se va întâmpla…s-au şi înmulţit (IFN-urile – n.r.). În general, cred că băncile trebuie să recupereze o bună parte din terenul pierdut şi să îşi arate onorabilitatea. O bancă trebuie să fie onorabilă, să inspire încredere, şi pentru asta trebuie să se uite la toate, inclusiv, şi reiau un mesaj mai vechi, să aibă grijă de clienţi. O să ajungă, dacă nu dovedesc onorabilitate, să îşi caute clienţi că…din ce să trăiască. Deci despre aceste IFN nu am o impresie foarte bună’, a mai spus guvernatorul BNR.
În opinia sa, trebuie realizat un studiu sociologic, pentru e se vedea cum de anumiţi clienţi ajung să ia astfel de împrumuturi. ‘Sunt debitori şi debitori. Ar trebui ca media să ajute la această înţelegere. Ideea că oamenii nu îşi mai pot plăti creditele, ştiţi că nu e adevărată? Unii, într-adevăr nu pot, sunt într-o situaţie grea. Unii nu vor…şi ce facem: îi băgăm pe toţi la grămadă?’, a subliniat Mugur Isărescu.
În privinţa instituţiei medierii, şeful BNR a spus că susţine un astfel de demers dar trebuie definită forma. ‘Să vedem ce formă îi dăm. De aici încolo nu mai avem consens nici între noi…să treacă căldura şi mai vedem…’, a încheiat guvernatorul BNR.