Isărescu despre cursul valutar: Dacă ar fi luat-o razna, singurul impact ar fi fost doar într-o inflaţie mai mare. Teoria se aplică cu mare atenţie

Dacă cursul de schimb ar fi luat-o razna singurul impact ar fi fost numai în inflaţie mai mare, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, menţionând că teoria se aplică cu mare atenţie.
AGERPRES - mie, 15 feb. 2023, 14:37
Isărescu despre cursul valutar: Dacă ar fi luat-o razna, singurul impact ar fi fost doar într-o inflaţie mai mare. Teoria se aplică cu mare atenţie

„Ce rol are cursul de schimb în asemenea situaţii, asemenea rupturi structurale? În ce măsură te poate ajuta cursul de schimb? O discuţie şi teoretică şi practică amplă. Deocamdată dacă cursul de schimb ar fi luat-o razna singurul impact, cred eu, se poate discuta mult pe această temă, singurul impact ar fi fost numai în inflaţie mai mare, nu s-ar fi făcut corecţiile necesare. Nu a fost momentul cu criza din estul României, şi criză majoră, şi cu asemenea deteriorare în raportul de schimb, pentru că au explodat toate preţurile produselor energetice, nu ar fi fost momentul să facem o corecţie prin curs de schimb. Ea trebuie să fie absorbită treptat, să treacă şocul şi pe urmă să vedem în ce măsură putem să absorbim, inclusiv prin mişcarea cursului de schimb”, a spus Mugur Isărescu, scrie Agerpres.

El a dat ca exemplu situaţia din Ungaria unde lucrurile au scăpat uşor de sub control, are loc o deteriorare masivă a forintului şi o inflaţie mult mai mare, 26%.

„Teoria se aplică cu mare atenţie. Adică deprecierea cursului corectează deficitul comercial şi al balanţei de plăţi în anumite situaţii. În alte situaţii creează un cerc vicios şi eu cred că am făcut bine nu am lăsat cursul să se deprecieze în această perioadă. Ne-au ajutat şi intrările de capital, este adevărat. Până la urmă soldul l-aţi văzut, ne-a crescut rezerva cu câteva miliarde bune de euro. N-am avut o deteriorare a rezervelor”, a spus Mugur Isărescu.

De asemenea, el a menţionat că se observă o îmbunătăţire a primei de risc a României.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în prima şi a doua zi de Paşte vom produce mai......
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Preşedintele american Donald Trump şi-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituţia de învăţământ ...
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toţi indicii, iar rulajul a fost de 45,49 de ...
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Compania Beko România, liderul pieței locale de electrocasnice și cel mai mare hub de producție al grupului Beko Europe, ...