Isărescu: Este important să menţinem economia pe un trend de creştere şi să protejăm echilibrele macroeconomice recâştigate după criză

Economica.net
19 03. 2019
isarescu_678549495876759840390_48377800

„Este important să menţinem economia pe un trend de creştere, fiind totodată extrem de atenţi să protejăm echilibrele macroeconomice recâştigate în urma unui proces dureros de ajustare, care a avut loc după criza financiară internaţională. Singura modalitate de a merge înainte este aceea de a recurge la un mix coerent de politici macroeconomice şi la reforme structurale ferme, menite să majoreze potenţialul de creştere a economiei şi, în acelaşi timp, să îi sporească rezistenţa la şocuri. Această abordare nu ar trebui să lase loc politicilor prociclice”, a spus Isărescu în disertaţia susţinută la Universitatea „Ovidius”, cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa al instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit acestuia, politica monetară trebuie să acţioneze într-o manieră anticiclică, dar să fie şi flexibilă.

„Pentru a menţine coerenţa şi sustenabilitatea convergenţei reale, politica monetară trebuie nu numai să acţioneze într-o manieră anticiclică, ci să fie şi flexibilă, evitând, în acelaşi timp, extremele. Pe de o parte, este important să nu ignore, în vreun fel, ameninţarea inflaţiei de dragul unei prosperităţi câştigate rapid şi uşor (şi, prin urmare, iluzorie). Pe de altă parte, însă, ar trebui să evite să devină – ca să-l citez pe Mervyn King – ‘obsedată de inflaţie’. BNR nu s-a bucurat niciodată de luxul de a se putea concentra exclusiv asupra stabilităţii preţurilor şi asupra utilizării ratei dobânzii în speranţa că stabilitatea financiară şi stabilitatea cursului de schimb vor urma de la sine. În condiţiile circulaţiei libere a capitalului şi ale gradului semnificativ de euroizare, este evident o iluzie ideea că cererea agregată ar putea fi gestionată numai prin pârghia ratelor dobânzilor”, a afirmat guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu a mai spus că ceea ce contează pentru convergenţa reală şi nominală este coerenţa şi sustenabilitatea procesului.

„Dincolo de ţinte şi niveluri şi indiferent de amploarea decalajelor pe care o economie trebuie să le recupereze sau de regimul de politică monetară pentru care optează o bancă centrală, ceea ce contează pentru convergenţa reală şi nominală este coerenţa şi sustenabilitatea procesului. Cu alte cuvinte, a fi şi a rămâne pe calea cea bună”, a precizat guvernatorul BNR.