‘Mi se pare că a pune problema creditelor neperformante, mai ales în franci elveţieni, pe seama ţintei euro, mi se pare o uşoară exagerare. Dar există un sâmbure de adevăr! S-a creat speranţa că destul de repede se intră acolo, dispare riscul valutar… Aşa se discuta, şi nu doar în România, peste tot în lume. (…) Dar exagerarea mi se pare legată de faptul că francul elveţian a fost buclucaş, atât de zvăpăiat, însă nu s-a comportat aşa numai faţă de leu. El a avut un comportament nărăvaş faţă de euro, şi atunci, că intram, că nu intram în zona euro, tot o păţeam. Şi acolo chiar mai rău, pentru că aveam şi restricţii fiind în zona euro’, a explicat Isărescu.
În opinia sa, România a fost chiar conservatoare în privinţa stabilirii ţintei, respectiv 2015, în raport cu vecinii noştri care au anunţat ţinte precum 2008, 2009, 2010. ‘Este foarte adevărat că în Ungaria, care a avut ţinta în 2008, creditul în franci elveţieni, probabil şi pe acest fundal de încredere, că vor intra rapid în euro, a explodat cel mai mult. Acolo am avut cea mai mare problemă cu creditul în franci elveţieni’, a mai spus guvernatorul BNR.
Isărescu a afirmat că în România creditarea în franci elveţieni a fost limitată, doar şase bănci au oferit astfel de împrumuturi, şi destul de târziu, probabil şi din cauza faptului că banca centrală a impus restricţii de genul rezervelor minime obligatorii de 40% la resursele atrase în valută.
‘Cu alte cuvinte, explozia creditului în valută a fost legată şi de stabilirea unor ţinte care atunci nu păreau deloc ambiţioase. Însă, motorul creditului în valută a fost legat de faptul că dobânzile în România erau mai mari, am privatizat marile bănci cu bănci străine. Ele au venit cu toate lucrurile bune: management, capital, bună administrarea, credibilitate, dar au venit şi cu acest produs, creditul în valută, despre care puţini au crezut în 2006 – 2007 că ar putea fi nociv’, a mai spus guvernatorul BNR.
El a precizat că, în ciuda măsurilor luate de BNR, creditul în valută nu a putut fi oprit, deoarece ‘aspiraţia de a fi european s-a dezvoltat şi dincolo de obiectivul de a intra în zona euro. S-a spus: am intrat în UE, hai să trăim ca europenii, ceea ce s-a probat a fi o iluzie în bună măsură’.
Guvernatorul BNR a salutat reluarea discuţiilor cu privire la intrarea în zona euro, însă de această dată pe alte baze, mai serioase, şi a punctat faptul că toate întârzierile înregistrate de ţările din regiune au legătură nu numai cu ceea ce se întâmplă pe plan intern, ci şi cu ceea ce se întâmplă în zona euro.
‘Toate întârzierile, cu excepţia ţărilor baltice, ţări mici şi cu consiliu monetar care au intrat din considerente strategice, politice şi militare, au fost legate nu numai de cea am vrut noi, cei din Est, ci şi de criza din zona euro. Faptul că acum se vorbeşte de convergenţa reală pentru intrarea în zona euro nu vine de la noi. Tratatul de la Maastricht menţionează un grad înalt de convergenţă. Se subînţelege că nu e vorba numai de convergenţă nominală, ci şi de una reală’, a adăugat guvernatorul.
Potrivit sursei citate, pentru România, provocarea cea mai mare în perspectiva intrării în zona euro, este legată de migrarea forţei de muncă înalt calificate. ‘Fiind în zona euro, migrarea forţei de muncă înalt calificate este mai mare având în vedere diferenţele de salarii. Şi acum este mare în cazul României. Aceasta este probabil provocarea cea mai mare căreia trebuie să îi facem faţă. Aţi văzut cum evoluează productivitatea! Ea creşte, dar nu cu 20%-30%. Nici nu poate creşte astfel. În schimb, dacă nu majorăm salariile, în special la personalul calificat, îi pierdem pe aceşti profesionişti. Cum am putea noi să rezolvăm această problemă fiind în zona euro, unde gradul de flexibilitate a pieţei muncii este şi mai mare’, s-a întrebat retoric guvernatorul BNR.