Isărescu: Intrarea în zona euro nu mai este un panaceu. Dacă intrăm nepregătiţi, problemele se agravează

Economica.net
19 03. 2019
isarescu_b096e100ab1_55160600_41562100

„O să vedeţi că nu toate ţările sunt fericite în zona euro, ceea ce înseamnă că intrarea în zona euro nu mai este un panaceu (…) Intrăm nepregătiţi, nu numai că nu se rezolvă problemele, dar se şi agravează. Esenţiale sunt voinţa şi sustenabilitatea unor eforturi în domeniul convergenţei economice. (…) Necesitatea asigurării unui grad ridicat de convergenţă sustenabilă, această necesitate este statuată în mod explicit chiar în Tratatul de la Maastricht. Sunt prevăzute aceste criterii clare, inclusiv cu valori de referinţă privind stabilitatea preţurilor, a poziţiei fiscale, datoriei publice şi nivelului deficitului bugetar, convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung, stabilitatea cursului de schimb”, a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a menţionat, referitor la adoptarea monedei euro de către ţara noastră, că România nu este dezvoltată armonios, pentru intrarea în zona euro îndeplinind condiţiile necesare doar Bucureşti şi judeţul Ilfov.

„Dacă cineva ar putea să decupeze Ilfovul cu Bucureştiul, în două-trei săptămâni le-ar putea plasa, având condiţiile să intre în zona euro. Problema este că nu putem să o decupăm. De la Bucureşti sunt vreo 40 de kilometri până la vestitul Las Fierbinţi, care intră mai greu în zona euro. (…) Nu aceasta este problema, faptul că am amânat de două ori intrarea în zona euro. Este o temă falsă. (…) Ţara nu se dezvoltă armonios, este o realitate. Ştiţi, Bucureştiul are PIB-ul pe locuitor mai mare decât Lisabona. (…) După cum vă spuneam, la 100 de kilometri e o zonă de sărăcie cruntă. Nu poate intra numai Bucureştiul în zona euro”, a afirmat Isărescu.

Referitor la dorinţa exprimată de unii politicieni de a avea şi ţara noastră un curs de schimb valutar fix, la fel ca Bulgaria, guvernatorul BNR a spus că aceştia trebuie să se uite şi la pasive, nu doar la active.

„Experienţa a arătat că cei cu o politică de curs flexibil au avantaje faţă de cei care au cursul fix. (…) Ne-am pomenit în iarna acestui an, că x sau y vrea un curs fix în România. (…) Ce facem? Ne uităm numai la ce ne place? Ne uităm numai la active, la pasive nu?”, a mai spus Mugur Isărescu.

Universitatea „Ovidius” din Constanţa i-a acordat marţi titlul de Doctor Honoris Causa academicianului Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naţionale a României, pentru activitatea şi rezultatele deosebite obţinute atât în plan naţional, cât şi internaţional.

Guvernatorul BNR a spus că este onorat că va face parte din corpul academic al celei mai mari universităţi europene de la ţărmul Mării Negre, anunţând totodată că, în luna mai, proiectul Academica BNR se va derula, în noul său format, la Universitatea „Ovidius”.

„Sunt onorat că de astăzi voi face parte din corpul academic al Universităţii ‘Ovidius’ din Constanţa, cea mai mare universitate europeană de la ţărmul Mării Negre. Îmi face plăcerea să anunţ că, în acest an, în luna mai, proiectul Academica BNR se va derula în noul său format aici, la Universitatea ‘Ovidius’ din Constanţa”, a menţionat Isărescu.

În disertaţia susţinută în faţa a sute de reprezentanţi ai mediului academic şi ai autorităţilor locale, guvernatorul BNR a abordat tema „Drumul către zona euro; test de rezistenţă sau probă de viteză?”.

Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa guvernatorului BNR face parte dintr-o serie de evenimente organizate de Universitatea „Ovidius” Constanţa, sub egida „Zilele UOC 2019”.