Isărescu pare să nu mai vrea la şefia BNR

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, nu a oferit un răspuns clar la întrebarea dacă vrea un nou mandat de şef al BNR, dar a spus că 20 şi ceva de ani "par suficienţi".
Mihai Banita - joi, 07 nov. 2013, 13:04
Isărescu pare să nu mai vrea la şefia BNR

Întrebat dacă intenţionează să candideze pentru un nou mandat de guvernator al BNR, primul răspuns al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a fost că o astfel de discuţie este prematură, potrivit Mediafax.

Ulterior, conform aceleiaşi surse, presa a întrebat dacă obiectivele BNR pe care le enumerase nu impun un orizont de timp mai mare, de cel puţin cinci ani, moment în care Isărescu a răspuns că 20 şi ceva de ani de mandat par suficienţi.

Mugur Isărescu este cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din Europa, ocupând această funcţie din 1990. Anul viitor, îi expiră actualul mandat în fruntea băncii centrale, dar Isărescu nu a spus clar dacă va candida pentru un nou mandat sau nu.

În luna mai, Isărescu dădea de înţeles că e nevoie de o întinerire la nivelul băncii centrale. „Generaţia mea se apropie de pensionare, mă despart de foşti colegi. Uneori, nu neapărat cu lacrimi în ochi, dar cu nostalgia anilor care au trecut. Sunt oameni cu care am plecat la drum în ’90, se pensionează rând pe rând şi trebuie să facem loc tineretului. Este chiar de datoria noastră, pe ultima sută de metri, să îi formăm pe aceşti noi lideri, să le dezvoltăm spiritul de conducere”, a spus guvernatorul BNR, la un seminar despre cultura instituţională.

Citeşte şi: Mugur Isărescu nu va candida la preşedinţia României

Totuşi, în octombrie, consilierul său, Adrian Vasilescu, nu excludea opţiunea unui nou mandat la şefia instituţiei. În contextul în care se discuta despre o posibilă candidatură a guvernatorului la alegerile prezidenţiale de anul viitor, iată ce a spus Vasilescu, la postul tv Digi 24: „De aici încolo, în condițiile în care trebuie să trecem de valurile crizei, poate în 2015 să vedem că se naște un nou ciclu economic, care va trebui să vină cu o fază de avânt în creșterea economică în toate domeniile, este nevoie de o bază foarte solidă, care nu poate fi decât stabilitatea financiară a țării. Mugur Isărescu ar trebui să mai aibă un mandat la BNR. Este singurul lucru bun care se poate face la această oră pentru viitorul țării. După ce și-a arătat pe deplin capacitatea de a rezolva lucrurile pe o anumită scenă, de ce să își schimbe scena?”

Guvernatorul BNR are o afacere de familie, firma Măr SRL, care are aproximativ 40 de hectare de viţă-de-vie în zona Drăgăşani, judeţul Vâlcea, şi produce mai multe soiuri de vin. Firma a avut anul trecut un profit net de 471.000 de lei şi o cifră de afaceri de 2,68 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...