Isărescu: Nu am văzut niciodată în 27 de ani o situaţie macroeconomică mai bună, dar nici riscuri mai mari
‘În cariera într-adevăr cam lungă pe care o am în această poziţie nu am văzut niciodată, dar absolut niciodată în 27 de ani, o situaţie macroeconomică mai bună, dar tot la fel de adevărat că nu am văzut riscuri mai mari. Nu este o contradicţie, nu este un conflict. Când ajungi aşa mai sus, ca să folosesc o metaforă, riscul unei căderi este mai mare şi efectele sunt mai mari. Cu alte cuvinte noi trebuie să continuăm, că nu o să stagnăm de frica riscurilor, să ne asumăm riscuri în condiţii de prudenţă mai mare. Nici acest lucru nu este un mesaj contradictoriu’, a declarat Mugur Isărescu.
Acesta a precizat că din punctul de vedere al mai multor indicatori se poate vorbi de un restart al creditării.
‘După o criză financiară este cunoscut că reluarea creditării, de regulă, nu se face prima iar reluarea creşterii la început nu se bazează pe creditare. Cam aşa se întâmplă în majoritatea ţărilor şi dacă ne uităm la comportamentul de prin alte ţări cam aşa se întâmplat peste tot. Faptul că am avut în ultimii ani o descreştere a intermedierii financiare până la niveluri scăzute record, ca să spunem aşa, din punct de vedere european, nu este în afară de un scenariu să îl numesc şi eu european şi internaţional. Cam aşa se întâmplă după o criză financiară majoră’, a spus Isărescu.
Guvernatorul băncii centrale le-a transmis bancherilor că trebuie să-şi recâştige credibilitatea după câţiva ani în care pe drept sau pe nedrept ea s-a erodat. De asemenea, acesta a solicitat băncilor să explice mai bine publicului faptul că băncile nu au fost ajutate cu bani publici pentru că altfel nu ies din această ‘muţenie’ care dă sentimentul de vinovăţie.
Conform şefului BNR, solvabilitatea băncilor este mare, de aproximativ 18%, în condiţiile în care acesta trebuie să fie între 11 şi 12%.