Isărescu nu prea crede că România se va califica la euro în 2019

Mugur Isărescu, noul guvernator al Băncii Naţionale, a spus direct ceea ce lăsa să se înţeleagă de mai multă vreme: aderarea României la zona euro în 2019 e cam mission imposibilă. Asta nu înseamnă că Isărescu nu susţine această ţintă, doar că e foarte dificil de atins. Până atunci, salută noul proiect de ţară al României, de care aveam nevoie.
Mihai Banita - mar, 15 iul. 2014, 12:57
Isărescu nu prea crede că România se va califica la euro în 2019

Isărescu a vorbit, într-o conferinţă organizată la BNR, despre cercurile vicioase în care se află România, precum numărul mare de pensionari faţă de salariaţi sau evaziunea fiscală, şi a concluzionat că România are nevoie de un nou proiect de ţară, după ce am aderat la NATO şi Uniunea Europeană.

Proiectul care urmează este aderarea la zona euro. Isărescu a mai vorbit despre aderare în discursul ţinut în faţa comisiilor parlamentare, cu ocazia renumirii sale în fucţia de guvernator al BNR. La acel moment, Isărescu spunea că ţinta 2019, pentru care există consens politic, este una ambiţioasă, dar încă fezabilă.

Astăzi, acesta şi-a nuanţat declaraţiile şi a spus că nu crede neapărat în data de 1 ianuarie 2019, deşi crede în aderare, în general.

„De aceea şi sprijin aderarea la euro, nu neapărat ţinta 2019 este cea pe care o spirijin, este foarte greu de atins. De aceea şi spun că este un proiect ambiţios dar ne trebuie un program naţional”, a spus Isărescu, la finalul conferinţei „Mugur Isărescu şi invitaţii săi”, organizată de Finmedia la BNR.

România este singura ţară din regiune care are o ţintă de aderare în acest moment. Ţările sunt obligate prin tratatul UE să adopte euro, cu excepţia celor care au negociat altfel.

Isărescu a mai adăugat că îl are invitat şi pe vicepremierul Belgiei, care cu siguranţă va ridica această chestiune, despre cât de credibilă este ţinta României de a adopta euro în 2019.

Însă, şi firmele şi populaţia, care îşi fac calcule economice pe ţintele stabilite de guvern şi BNR ar trebui să se întrebe cât de fezabile sunt acestea, din moment ce nici guvernatorul pare să nu creadă în ele.

Te-ar mai putea interesa și
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Lanțul economic de hoteluri ibis, cu peste 2.500 de unități în aproape 80 de țări, anunță că își continuă extinderea în Europa prin noi proprietăți sub mărcile ibis, ibis Stylesși......
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, în scădere cu 5%
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, ...
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management ...
Companiile maghiare MVM și MOL semnează un acord de comerț cu petrol, care vizează diversificarea surselor de aprovizionare în regiune, în special în Slovacia și Ungaria
Companiile maghiare MVM și MOL semnează un acord de comerț cu petrol, care vizează diversificarea surselor de aprovizionare ...
Grupurile ungare MOL și MVM anunță că au încheiat un acord de comerț cu petrol, care vizează o mai bună diversificare ...
Percheziții DNA la sediul ANAF. Ce spune conducerea instituției
Percheziții DNA la sediul ANAF. Ce spune conducerea instituției
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac joi percheziţii în opt locaţii din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, într-un ...