Isărescu: Nu vedem mişcări ample ale dobânzilor. Modificarea ROBOR depinde de condiţiile din piaţă

Impactul majorării dobânzii de politică monetară este minor în ceea ce priveşte ROBOR la trei şi şase luni, susţine Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - lun, 08 ian. 2018, 14:02
Isărescu: Nu vedem mişcări ample ale dobânzilor. Modificarea ROBOR depinde de condiţiile din piaţă

‘Mesajele le primim indiferent de evoluţiile din piaţă. Le citim cu atenţie că reprezintă preocupări, fac parte din citirea pieţei, economiei şi societăţii. Dacă ne uităm la realitate, aceasta este următoarea: dobânzile care vă interesează ROBOR la 3 şi la 6 luni au scăzut aproape permanent în ultimele săptămâni. Azi a ajuns la 2% la 3 luni, pe fondul unui excedent temporar de lichiditate. Această majorare a ratei dobânzii nu înseamnă că se va majora ROBOR, pe baza căreia se calculează dobânda la creditele în lei acordate populaţiei’, a precizat, luni, guvernatorul BNR, într-o conferinţă de presă.

Acesta susţine că impactul în piaţă ar putea să fie ‘uşor deosebit’.

‘S-ar putea ca efectul în piaţă să fie uşor deosebit. Nu vedem mişcări ample ale dobânzilor. Datoria mea e să transmit acest lucru şi să subliniez că modificarea ROBOR, care probabil va apărea, posibil să coboare la 3 luni şi sub 2%, va depinde de condiţiile de piaţă. Impactul este minor şi, în consecinţă, mediatizarea excesivă trebuie să fie atenuată’, a precizat guvernatorul BNR.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât luni majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 9 ianuarie 2018.

De asemenea, Consiliul a mai decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, de la 0,75% pe an, iar rata dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3% pe an, de la 2,75% pe an.

O altă hotărâre vizează păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu consideră necesar să extindă armistiţiul comercial dincolo de 9 iulie
Trump nu consideră necesar să extindă armistiţiul comercial dincolo de 9 iulie
Preşedintele american Donald Trump nu a considerat necesar duminică să extindă armistiţiul tarifar dincolo de termenul limită de 9 iulie, asigurând că preferă, în schimb, să trimită......
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Ministrul Economiei, Radu Miruţă a afirmat, sâmbătă, la Prima TV, că speră ca România să primească mai mulți bani ...
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții agricole
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții ...
Un producător de miere bio și o piață volantă organizată de o direcție agricolă din România se află printre finaliștii ...
Preşedintele Vucic spune că nu va ceda în faţa manifestanţilor
Preşedintele Vucic spune că nu va ceda în faţa manifestanţilor
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat duminică că nu va ceda în faţa zecilor de mii de manifestanţi adunaţi ...