Isărescu: Preţurile au scăzut cu peste 2%, în iunie. Sperăm că populaţia nu va percepe asta ca deflaţie

Economica.net
07 07. 2015
isarescu_b096e100ab1_55160600

‘Peste câteva zile o să apară indicele de inflaţie şi o să vedem acolo o scădere a preţurilor de peste 2% . Cam acestea sunt calculele noastre şi nu prea greşim aici. Deci avem o scădere, într-o lună, de două puncte, într-un context în care s-a vorbit despre faptul că o să crească factura din cauza deprecierii leului. Iar indicele anual, care în prezent este la 1 şi ceva la sută, probabil se va duce la minus unu şi ceva la sută. Noi am mizat pe faptul că nu îi va intra în cap populaţiei că asta înseamnă deflaţie’, a precizat Isărescu.

Guvernatorul BNR a explicat, din nou, faptul că deflaţia înseamnă, în esenţă, scăderea continuă a preţurilor, care descurajează consumul, întrucât consumatorii aşteaptă noi scăderi, scrie Agerpres.

‘Aceasta este situaţia care a determinat dobânzi negative în Occident. Însă la noi consumul creşte cu 6 -7% în termeni anuali, la fel şi investiţiile. Pe asta am mizat (în deciziile de politică monetară – n.r.), însă am lăsat câmp pentru o necunoscută’, a subliniat şeful BNR.

În opinia sa, în cazul în care şi datele pe iulie, august, septembrie vor arăta scăderi de preţuri similare celor din iunie este bine ca banca centrală să aibă rezerve de măsuri pentru a contracara efectele unei astfel de situaţii.

‘Dacă se va întâmpla acelaşi lucru, nu este bine să fii prudent, să laşi o rezervă pentru această necunoscută? Nu ştim cum va reacţiona societatea, cum va reacţiona economia, de aceea găsiţi mereu în comunicatele BNR cuvântul prudenţă. Este mai înţelept să mai rămână ceva de dat şi nu ceva de luat. În momentul în care trebuie să iei, înseamnă un pas înapoi’, a subliniat Mugur Isărescu.