Isărescu: singura intervenţie legislativă utilă în problema creditelor în franci elveţieni e legea insolvenţei
„Nu ar fi utilă altă intervenţie legislativă cu excepţia legii insolvenţei, care ar da debitorilor capacitatea de negociere, sub imperiul declarării insolvenţei”, a declarat Isărescu, în faţa comisiilor reunite de Buget din Parlament. Acesta a precizat că legea ar ajuta debitorii cu dificultăţi la plata ratelor împrumutaţi şi în alte monede, nu doar în franci elveţieni.
Isărescu a respins ideea unei soluţii legislative prin care creditele în franci să fie convertite la un curs impus, pentru că ar genera pierderi de peste un miliard de euro – doar pentru conversia CHF la cursul istoric – şi ar aduce patru instituţii bancare la un nivel al solvabilităţii sub cel mimim acceptat. Astfel, s-ar crea un efect de contagiune la nivelul sistemului bancar, deşi volumul creditelor în CHF nu reprezintă, în sine, risc sistemic, în actualele condiţii.
După ce ani de zile BNR a respins ideea legiferării insolvenţei personale, acum Isărescu crede că ar fi un lucru bun.
„Existenţa legii insolvenţei este un lucru pozitiv şi suntem pentru. Suntem pentru o lege funcţională, care să nu creeze hazard moral – adică debitorul să nu fie penalizat deloc dacă nu îşi mai plăteşte datoriile (…) Că suntem pentru această lege reise din faptul că joi vom avea o dezbatere publică la BNR pe această temă”, a declarat Isărescu.
Camera deputaţilor are în dezbatere la comisia Juridică un proiect privind legea insolvenţei persoanelor fizice.