‘Îmi amintesc faptul că, în urmă cu 27 de ani, Banca Naţională a României a beneficiat de un proiect de asistenţă tehnică din partea Băncii Naţionale a Olandei, sub îndrumarea Fondului Monetar Internaţional. Acel proiect ne-a ajutat să punem bazele reformei sistemului bancar în România după 1990. Desigur, a fost nevoie de timp, dar este foarte important să te înscrii pe o direcţie bună şi să rămâi acolo. Nu întâmplător, după un timp, partenerul nostru în acest proiect cu Republica Moldova este tot Banca Centrală a Olandei. Sunt sigur că şi sistemul bancar moldovenesc s-a înscris, cu sprijinul acestui proiect, pe calea cea bună. Personal, eu, ca şi delegaţia română, am remarcat că acest angajament a fost continuat şi la reuniunea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) de la Nicosia unde delegaţia Republicii Moldova a votat alături de ţările Uniunii Europene, în linie cu poziţia Comisiei Europene. Pe parcursul a doi ani a fost redactat textul unei noi legi bancare la standarde europene şi cele ale Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară. De asemenea, au fost elaborate 20 de reglementări adresate băncilor comerciale, au fost derulate trei studii de impact ce au contribuit la evaluarea nivelului de pregătire a băncilor pentru a aplica noile reguli prudenţiale. Au avut loc mai mult de 100 de sesiuni de instruire a Băncii Naţionale a Moldovei, inclusiv vizite de studiu la sediul Băncii Naţionale a României şi la Banca Centrală a Olandei’, a afirmat Isărescu.
Potrivit guvernatorului BNR, proiectul de twinning derulat Banca Centrală a Olandei şi Banca Naţională a României, cu scopul de a consolida capacitatea Băncii Naţionale a Moldovei, a beneficiat de o finanţare europeană de circa 1,2 milioane de euro, iar partea română a pus la dispoziţie 48 de experţi.
‘Proiectul de twinning consolidează capacitatea Băncii Naţionale a Moldovei în domeniul reglementării şi supravegherii bancare în contextul Uniunii Europene. Încheiem doi ani de colaborare în cadrul unui program finanţat cu aproape 1,2 milioane de euro de Uniunea Europeană prin European Neighbourhood Policy Instrument. Republica Moldova s-a angajat, în acordul de asociere cu Uniunea Europeană, să-şi analizeze cadrul naţional de reglementare. Prin acest proiect de twinning, Banca Naţională a României şi Banca Naţională a Olandei sprijină eforturile Republicii Moldova de armonizare cu standardele europene. Banca Naţională a României a alocat resurse semnificative de personal, respectiv 48 de experţi, dar şi resurse de timp pentru implementarea acestui proiect. Aş vrea să menţionez cu această ocazie înfiinţarea Direcţiei Relaţii Internaţionale. Proiectul reprezintă o manifestare a excelentei colaborări dintre membrii constituenţi’, a spus Mugur Isărescu.
Banca Naţională a României (BNR) a organizat, marţi, conferinţa de închidere a proiectului de parteneriat derulat cu De Nederlandsche Bank, în vederea consolidării capacităţii Băncii Naţionale a Moldovei.
Proiectul de twinning a urmărit consolidarea capacităţii Băncii Centrale a Moldovei în domeniul reglementării şi supravegherii bancare şi alinierii la cerinţele Uniunii Europene (UE).