Isărescu: Tezaurul BNR rămâne singurul caz în care obligaţiile asumate de restituire nu au mai fost respectate

16 06. 2021
rezerva_de_aur_1_67807600

„Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate”, a spus Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse”.

În acest context, guvernatorul BNR a făcut referire la modul în care s-a comportat Banca Naţională a României cu Banca Centrală a Poloniei. România a depozitat aurul polonez la Mânăstirea Tismana şi „l-a restituit prin 1948 întocmai guvernului polonez fără să avem niciun document, pe bază de încredere”.

Guvernatorul a prezentat pe scurt cronologia evenimentelor care constituie subiectul volumului menţionat. El a spus că în 1916, în decembrie, 1.738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi două casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei, au fost încărcate într-un tren cu destinaţia Moscova, unde au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în ‘Sala armelor’, de la Kremlin. Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR era de 321.580.456 lei aur.

În iulie 1917, a început pregătirea unui alt transport, în care au fost incluse şi valori ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, o parte din documentele păstrate la Arhivele Statului, arhivele unor instituţii publice şi particulare, lucrări de artă şi alte piese de valoare aparţinând colecţiilor particulare, odoare mănăstireşti, cărţi rare, manuscrise, documente şi colecţiile numismatice ale Academiei Române, ale Muzeului de antichităţi, valori ale unor mari bănci comerciale, respectiv acţiuni, obligaţiuni, depozite ale clienţilor etc.

În trei dintre cele 24 de vagoane pregătite au fost încărcate 188 de casete cu aur şi cu alte valori ale Băncii Naţionale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei. Aurul efectiv era calculat la 574.523 lei, arhiva la 500.000 lei, iar restul reprezenta valoarea titlurilor, efectelor, depozitelor, cărţilor şi a altor acte ale BNR evacuate împreună cu aurul. După acest ultim transport, cantitatea de aur depozitată la Moscova a ajuns la valoarea de 315.154.980 lei, fiind vorba despre 91,5 tone aur fin.

„Se afirmă foarte des că numai o decizie politică a Moscovei poate să rezolve această problemă. Dar, reamintesc, că un drept care nu este mereu afirmat cade în uitare. A dezbate problema Tezaurului evacuat la Moscova este o responsabilitate a tuturor instituţiilor care şi-au pierdut averea în 1916 şi 1917, dar şi a istoricilor, care, după 1990, au avut posibilitatea să se pronunţe indiferent de felul în care se desfăşurau demersurile din punct de vedere politic şi diplomatic. Noi credem că trebuie să continue cercetarea şi documentarea în arhive, fototeci şi biblioteci. Volumul pe care îl propunem astăzi pentru dezbatere este o bună dovadă în acest sens”, a afirmat Isărescu.

El a menţionat că primul domeniu de acţiune al BNR în acest caz a fost legat de lucrările Comisiei româno – ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Un al doilea domeniu de acţiune al BNR a fost cercetarea şi valorificarea fondului arhivistic al instituţiei.

Un al treilea domeniu de acţiune a fost constituit de eforturile de clarificare a unor aspecte controversate, iar un al patrulea domeniu de acţiune al BNR a fost răspunsul „la obsedanta întrebare: de ce a fost evacuat tezaurul şi de ce la Moscova?”.

Guvernatorul BNR a spus că problema tezaurului românesc declarat sechestrat de autorităţile ruse sine die în Rusia rămâne astăzi la fel de actuală ca acum un secol