Isărescu: Ţinta pentru adoptarea euro în 2019 nu mai este fezabilă

Ţinta stabilită pentru aderarea României la zona euro, respectiv anul 2019, nu mai este fezabilă, iar Banca Naţională a României (BNR) va propune Guvernului şi Preşedinţiei ca, înainte de anunţarea unei noi date, să se stabilească o foaie de parcurs care să fie acceptată prin consens naţional, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit. 
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 13:34
Isărescu: Ţinta pentru adoptarea euro în 2019 nu mai este fezabilă

‘Ţinta 2019 nu mai este fezabilă nu numai pentru că a trecut vremea, dar ar fi trebuit ca, de la 1 ianuarie 2016, cel târziu la 1 iunie 2016, să intrăm în ERM II (mecanismul ratelor de schimb – n. r.). Pregătirea pentru această anticameră este complicată’, a explicat guvernatorul BNR.

În opinia sa, acest lucru nu mai este posibil nici măcar din punct de vedere tehnic şi, chiar dacă, prin absurd, România ar intra în ERM II până la jumătatea anului viitor, mai este o problemă.

‘Perioada de 2 ani cât trebuie să rămână o ţară în această anticameră a euro este cea minimă. Deci, nu garantează nimeni că intrăm în 2019 şi nici nu cred că este momentul să forţăm’, a mai spus Isărescu.

În acest context, şeful BNR a atras atenţia că este mai important ca, înainte de anunţarea ţintei, să se traseze o foaie clară de parcurs.

‘Vom propune Guvernului şi Preşedinţiei ca, înainte de orice decizie privind o dată, să ne facem o foaie de parcurs care să fie discutată politic, să fie însuşită şi de opoziţie, de toate partidele, pentru că la anul suntem în alegeri. Foaia de parcurs ar trebui acceptată într-un consens naţional, pentru ca societatea românească să înţeleagă că nu este vorba doar de un schimb de bancnote’, a precizat guvernatorul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...