Isărescu: Vom intra în zona euro când o autostradă va trece Carpaţii

Economica.net
06 08. 2014
mugur_isarescu_55177600_64647800

Guvernatorul BNR a reluat tema autostrăzii care să treacă munţii întrebat de ce creşterea economică din ultimii ani nu se regăseşte în buzunarele românilor şi de ce cresc discrepanţele regionale, care duc, practic, la două Românii, cu realităţi diferite, informează Mediafax

„Când cineva studiază eonomia are producerea venitului şi distribuţia. Faptul că România are distribuţia mai mult sau mai puţin polarizată, că România se dezvoltă polarizat, în câteva enclave, mai ales în zone în care sunt investişii străine directe, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Piteşti, câteva zone din Transilvania, ţine de altceva decât de un indice agregat care este legat de creşterea economică. Creşterea economică este evidentă şi n-o vedem într-o singură cifră, avem creştere de producţie industrială, 8-10% creştere de exporturi, dublarea exporturilor în câţiva ani. În aceste cifre vă asigur că n-ai cum să minţi, că nu e vorba doar de statistica noastră, e vorba de statistica celuilalt. Deci, când tu exporţi, celălalt importă. Dar că este vorba despre un alt tip de creştere economică faţă de ceea ce eram noi obişnuţi, sau cel puţin generaţia mea, echilibrată, repartizată raţional pe întreg teritoriul ţării, este altceva”, a explicat Isărescu.

Oficialul BNR a arătat că, personal, este foarte preocupat de această problemă, precizând că a mai spus că intrarea în zona euro nu o vede în condiţiile unei Românii foarte enclavate.

„M-a întrebat cineva când văd România în zona euro şi i-am spus: când va trece prima autostradă Carpaţii, cam atunci. N-ai cum să dezvolţi alte zone dacă treci pe serpentine prin Carpaţi, asta aşa ca să vorbim puţin metaforic. Sunt lucruri diferite, am văzut că este o preocupare când se vede în buzunarul oamenilor. La unii se vede, la alţii nu se vede, asta este tipologia de creştere economică în care ne situăm, şi nu ne situăm de ieri, de azi, ne situăm de ani buni”, a adăugat Isărescu. Materialul integral pe Mediafax