Islanda îşi suspendă pe termen lung negocierile de aderare la Uniunea Europeană

Economica.net
12 09. 2013
islanda_68284300

‘Am dizolvat echipa şi grupurile de negociere şi niciun summit nu va mai avea loc. UE a decis că nu va mai continua IAP’ /Instrument de asistenţă pentru preaderare/, a explicat Sveinsson în timpul unui discurs susţinut în faţa parlamentarilor de la Reykjavik.

Uniunea Europeană a acordat Islandei 5,8 milioane de euro pentru 2013 cu titlul de IAP, după candidatura depusă de Reykjavik în 2009. În aprilie, o coaliţie de centru-dreapta eurosceptică a câştigat alegerile legislative cu promisiunea de a nu finaliza acest proces.

‘Guvernul este unanim pe această temă. Procesul a fost suspendat, nimic nu este închis, iar noi vrem să ne îmbunătăţim comunicarea şi să ne sporim legăturile cu UE fără să aderăm la aceasta’, a precizat Sveinsson.

Cel mai important subiect în vederea unei eventuale aderări, pescuitul, nu a fost niciodată abordat. Dacă un guvern ar dori să relanseze negocierile, el se va lovi de puternica opoziţie a opiniei publice islandeze faţă de integrarea insulei într-o politică europeană comună, notează AFP.