Islandezii vor o nouă Constituţie
Doar 49% dintre cei 237.000 de alegători islandezi au participat la scrutin.
Dintre ei, 66,3% s-au pronunţat ca viitoarea Constituţie să fie redactată în baza proiectului care le-a fost prezentat.
Propunerea unei noi Constituţii a fost redactată de către o Comisie aleasă, în 2010, pentru a revizui legea fundamentală, alcătuită din 25 de cetăţeni obişnuiţi, care şi-au consultat compatrioţii pe Internet.
Sâmbătă, 57,5% dintre votanţi s-au exprimat, de asemenea, în favoarea menţinerii unei biserici naţionale şi 82,5% au fost de acord ca resursele naturale, care nu aparţin unor interese private, să fie considerate bunuri publice.
„Rezultatul şi participarea mă bucură. Am crezut că va fi mai mică, deci este mai bine decât am prevăzut. Este o victorie mare pentru procesul democratic”, s-a felicitat premierul islandez, Johanna Sigurdardottir, citată de către RUV.
Prăbuşirea economică a Islandei în 2008, în urma crizei financiare, a declanşat mişcări sociale masive, iar revendicarea ca o viitoare Constituţie să fie redactată de către cetăţeni simpli s-a impus.
Orice revizuire a Constituţiei trebuie să fie aprobată în două rânduri în Parlament, între aceste două voturi fiind necesar să se desfăşoare un rând de alegeri legislative.
Actuala lege fundamentală datează din 1944, după proclamarea independenţei Islandei faţă de Danemarca.