Isopan Est, producător de panouri termoizolante, a realizat o cifră de afaceri de 94,5 milioane de euro în 2023

10 04. 2024
Mihnea Ratte www.instagram.com/mihnearatte/

Isopan Est anunță că a realizat 3,91 de milioane de metri pătrați de panouri sandwich în 2023, în creștere cu aproape 12% față de anul precedent. Din această cantitate, peste 2,6 milioane de metri pătrați de panouri au fost comercializate pe piața internă, ceea ce reprezintă o creștere de 23,8% față de 2022. De asemenea, aproape 1,3 milioane de metri pătrați au mers la export.

Printre proiectele semnificative la care Isopan a contribuit în 2023 se numără un proiect special ce a angrenat întreaga companie și a presupus livrarea a 187.000 de mp de panouri în Turcia, materialele fiind folosite pentru construcția locuințelor provizorii pentru sinistrați. Adică 14% din producția care a mers la export.

„Pe măsură ce economia a început să își revină, proiectele importante au fost fie deblocate, fie pornite. În prima parte a anului instabilitatea provocată de inflația galopantă s-a resimțit destul de puternic, însă apoi situația s-a stabilizat și am reușit să depășim acel moment. Am mai avut provocări semnificative legate de lanțurile logistice, însă cum în fiecare criză există o oportunitate, aceste dificultăți ne-au prilejuit o investiție consistentă în extinderea capacității de stocare a materiilor prime”, spune Toni Pera, director general al Isopan Est.

Piața de panouri termoizolante din România a avut anul trecut o valoare totală de 246,18 milioane de euro, fiind produse în total 11,09 milioane de mp de panouri, potrivit unei analize Neomar. Isopan Est are o cotă de piață de 23,6% pe segmentul producție, fiind liderul pieței.

Compania are un plan de investiții de cinci milioane de euro pentru 2023 și 2024, dar și lansarea unor produse noi pentru piața din România. Anul trecut a fost finalizată o investitiție de un milion de euro în noul produs al Isopan, FORTELIA, și a fost demarată investiția în extinderea capacităților de stocare a materiilor prime, un nou depozit de produse chimice cu o sală de amestec specială pentru dezvoltarea de noi soluții sau tipuri de spumă, concomitent cu implementarea SAP.

Compania a mai livrat panouri pentru parcurile logistice VGP din Timisoara și Brasov, depozitul Fan Courier Stefanești, magazinele Jumbo din Sibiu și Iași, hypermarketul Carrefour din Bacău, fabrica Lidas Tulcea, magazinul Hornbach Constanța, extinderea fabricii Pirelli, fermele Carmistin, magazine Penny și Kaufland, centrul comercial Argeș Mall din Pitești, parcurile logistice Eli Parks sau CTP Serbia.