Israel anunţă că „avansează treptat, conform planului”, în Fâşia Gaza
Hagari a declarat că forţele israeliene au ucis zeci de militanţi în cursul nopţii în Gaza, dar a refuzat să confirme locul unde se află în prezent trupele terestre, după ce imagini de pe reţelele de socializare păreau să arate tancuri israeliene avansând pe un drum principal din oraşul Gaza, scrie Agerpres.
Sunt martori care au declarat pentru AFP că tancurile israeliene au intrat luni într-un cartier de la periferia oraşului Gaza, tăind principala axa rutieră între nordul şi sudul enclavei.
Tancurile au ajuns la periferia cartierului al-Zeitoun din oraşul Gaza, conform acestora. „Au tăiat drumul Salahedin (care leagă nordul de sud) şi trag în orice vehicul care circulă pe acolo”, a declarat unul dintre martori pentru AFP.
În acelaşi timp, armata israeliană – care a anunţat luni că a continuat să-şi extindă operaţiunile în Fâşia Gaza, după ce vineri anunţase că urmează să le extindă, pe lângă intensificarea bombardamentelor -, a raportat că, în ultimele 24 de ore, a lovit „peste 600” de ţinte în Fâşia Gaza.
Un comunicat de presă al armatei menţionează printre ţinte „depozite de arme, zeci de poziţii pentru lansarea de rachete antitanc, precum şi ascunzători utilizate de gruparea teroristă Hamas”, potrivit AFP.