Israel – Armata anunţă că a interceptat două proiectile trase din nordul Fâşiei Gaza

31 12. 2024
israel iron dome 5786

„Două proiectile care au intrat din nordul Fâşiei Gaza au fost interceptate de forţele aeriene”, a indicat armata într-un comunicat, după ce au fost activate sirenele în regiunile care se învecinează cu teritoriul palestinian, scrie Agerpres.

Israelul a anunţat deja că a fost vizat sâmbătă şi duminică de proiectile trase din Gaza, toate fiind interceptate sau căzute în zone nelocuite.

Armata israeliană şi-a intensificat ofensiva terestră şi aeriană în nordul Gazei din 6 octombrie pentru a împiedica regruparea luptătorilor Hamas.

Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas în Israel, la 7 octombrie 2023, care a dus la moartea a peste 1.200 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe cifre oficiale.

Peste 45.500 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană de represalii în Fâşia Gaza, în principal civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas considerate fiabile de către ONU.